Transferat fără costuri la Genoa în vară, Stanciu a participat la doar șase meciuri – trei în Serie A și trei în Cupa Italiei. Deși a început sezonul ca titular sub activitatea lui Patrick Vieira, mijlocașul a fost ulterior înlocuit pe banca de rezerve, iar o accidentare musculară l-a obligat să lipsească de la mai multe jocuri.
Nicolae Stanciu, pe lista de transferuri de la Genoa
Stanciu nu a avut o soartă mai favorabilă nici cu noul antrenor Daniele De Rossi, care l-a folosit doar în Cupa Italiei, săptămâna aceasta, în înfrângerea cu Atalanta, scor 0-4.
Genoa ar fi stabilit deja lista jucătorilor pe care vrea să îi transfere în iarnă, iar pe această listă se află și Nicolae Stanciu, conform surselor din Italia. Jean Onana și Valentin Carboni sunt alții care nu au impresionat pe De Rossi și urmează să părăsească echipa în perioada de mercato.
În ceea ce privește sosirile, prioritatea pentru Genoa ar fi Niccolò Pisilli (21 de ani). Mijlocașul central de la AS Roma, care joacă pentru echipa națională U21 a Italiei, are foarte puține minute sub conducerea lui Gian Piero Gasperini și ar putea semna cu echipa lui De Rossi în această iarnă.
După un început de sezon dificil, Genoa pare să își revine: a reușit 4 etape consecutive fără înfrângere și a ajuns pe locul 16, cu 11 puncte acumulate în primele 13 meciuri.
În runda următoare, luni, de la ora 19:00, Genoa va înfrunta Udinese pe terenul său.