– Publicat duminica, 07 decembrie 2025, 17:43 / Actualizat duminica, 07 decembrie 2025 17:45
După această victorie, Cristiano Bergodi a făcut un pas înainte spre locurile de play-off. Echipa antrenată de el ocupă locul 7, având 27 de puncte.
Antrenorul italian l-a lăudat pe Jovo Lukic, atacantul care a marcat toate cele 3 goluri în acest meci, dar a subliniat și că așteaptă mai mult de la ceilalți jucători de atac.
Cristiano Bergodi, după meciul U Cluj – Hermannstadt: „Mă bucur pentru Jovo Lukic”
„Intenția noastră a fost să fim agresivi de la început, iar golul a venit și ne-a dat încredere. După aproximativ 20 de minute, am pierdut controlul meciului, ceea ce nu trebuie să se mai întâmple, deoarece se putea întâmpla orice.
Apoi am discutat cu băieții și, în repriza a doua, am avut momente bune. Îi felicit, sunt trei puncte pentru noi și ne mulțumește. Nu a fost ușor, dar jucătorii au intrat bine. În Superliga, niciun meci nu este simplu, dar au arătat atitudine și agresivitate.
Lukic, da, mă bucur pentru el. E un atacant puternic, dar aștept și de la aripe și de la alți atacanți să înscrie, nu ne putem baza doar pe el.
Acest meci a fost important pentru a ne apropia de zona de play-off. Mai avem două meciuri până la finalul anului și trebuie să ne menținem aproape. Urmează cantonamentul, echipele se schimbă, iar după aceea mai avem doar 9 etape.
Lukic în U Cluj – Ararat-Armenia, imagini de meci.
Nu se poate spune că obiectivul este să intrăm în play-off până la finalul anului, deoarece Oțelul, Argeș și alte echipe au câștigat. Este un semnal din partea conducerii că jucătorii importanți au semnat, iar eu am încredere în ei, ceea ce mă bucură”, a menționat Cristiano Bergodi.