Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului Administrativ de la FCSB, a anunțat că echipa lui Gigi Becali negociază cu un fotbalist din Portugalia.
FCSB l-a adus deja pe stoperul Andre Duarte și s-a înțeles cu Hermannstadt pentru fundașul stânga Kevin Ciubotaru. Mai rămâne doar acordul jucătorului.
Mihai Stoica: „Suntem în discuţii pentru un jucător care evoluează în Portugalia”
Campioana României vrea să se întărească în perioada imediat următoare, iar echipa lui Becali negociază cu un fotbalist din Portugalia. Mihai Stoica nu a oferit detalii despre postul pe care acesta joacă.
„Suntem în discuţii pentru un jucător din Portugalia. (n.r. Pe ce poziţie?) Pe o poziţie de fotbalist. Nu există un motiv să fiu secretos. De ce să discut despre o poziţie specifică când noi jucăm cu Feyenoord poimâine? Jucătorii din acea poziţie ar putea fi afectați.
Ce sens are să discutăm? Nici nu suntem foarte aproape, am făcut întrebări, dar mai avem răspunsuri de așteptat”, a declarat Mihai Stoica.
Mihai Stoica
Gigi Becali a afirmat de mai multe ori că își dorește să aducă cel puțin 5 fotbaliști în perioada de transferuri din iarnă. De asemenea, 5 jucători vor părăsi FCSB.
„Vor veni cinci jucători. Eu cred că vom câștiga campionatul. Mizez pe credința mea pentru Hristos. Oare o să fiu lăsat acum când am nevoie? Mă gândesc că mă lasă atât de jos, ca lumea să vadă revenirea. Campionatul este o minune, și eu mizez pe o minune.
Vor veni cinci jucători, vor pleca tot cinci. Dacă nu pleacă, vor sta pe bancă. Nu poți să ții un jucător pe bancă. Nume nu am. Există informații, dar nu are rost să le dezvălui”, a spus patronul echipei campioane.