Dorinel Munteanu, mesaj clar pentru jucătorii săi după înfrângerea cu Universitatea Craiova: „Nu este o amenințare!”

Home » Dorinel Munteanu, mesaj clar pentru jucătorii săi după înfrângerea cu Universitatea Craiova: „Nu este o amenințare!”

La finalul meciului, antrenorul „Neamțului” a tras concluzii dure și a dorit să transmită un mesaj clar jucătorilor săi.

Revenirea lui Dorinel Munteanu (57 de ani) în Superligă nu a avut impactul așteptat de conducerea echipei din Sibiu. Noul tehnician a fost numit oficial pe 10 decembrie, cu un contract valabil până în vara anului 2027, și a avut o misiune dificilă la debut, confruntându-se cu o echipă a Craiovei venită după o înfrângere în fața celor de la Sparta Praga, scor 1-2, în Conference League.

„Sigur, nu am jucat foarte bine în prima repriză, dar am fost egali cu adversarii noștri. Mai ales în partea a doua. Dacă am fi marcat, altfel stăteau lucrurile.

Oricum, o înfrângere este o înfrângere și trebuie să extrag tot ce e mai bun din acest meci. Am avut doar trei zile la dispoziție și mi-am dorit foarte mult să câștigăm. Urmează ultimul meci din acest an, cu Petrolul, pe care trebuie neapărat să-l câștigăm, chiar dacă lipsesc mulți jucători.

„Va fi o confruntare directă”

Problemele s-au adunat, dar trebuie să găsesc soluția, de aceea sunt aici. Nu va fi simplu, iar Petrolul traversează o perioadă grea. Va fi o confruntare directă.

Nu obișnuiesc să discut despre ceea ce se întâmplă la pauză în fața camerelor, dar e clar că am fost nemulțumit de unii jucători, motiv pentru care am făcut schimbări.

Jucătorii trebuie să înțeleagă situația. Nu este o amenințare, e un proces normal în fotbal. Avem calitate, dar dincolo de asta, e nevoie și de altceva. Meciurile continuă, sunt încrezător că voi reuși să salvez echipa și să construiesc un lot competitiv. După confruntarea cu Petrolul, vom evalua situația, cine rămâne și cine va pleca. Îmi doresc continuitate. Dacă jucătorii se comportă bine, nu vreau să schimb, ci să îmbunătățesc”, a declarat Dorinel Munteanu la finalul meciului.

În urma acestui rezultat, Hermannstadt ocupă penultima poziție, a 15-a, cu 12 puncte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri

Bonus în 3 etape, depuneri minime 100–300 RON, rulaj 20–30x, pariuri maxime 15 RON, câștiguri limitate la 10.000 RON, rotiri valabile 7 zile.

Rulaj x35 pentru bonus și x40 pentru câștiguri din rotiri gratuite. Depunere minimă 100 RON. Valabil 7 zile, rotirile expiră în 2 zile.
Bonus în trei pași, rulaj x35, mize maxime impuse, câștig limitat, activare în 5 zile. Rotiri gratuite fără rulaj, dar cu câștig maxim retragibil.

Valabil doar pentru conturi noi, cu depunere minimă de 50 RON. Rulaj 35x în 10 zile, rotiri valabile 72h.

Cazino - 3000 RON + Rotiri Gratuite Nelimitate 

100 Free Spins

Cazino - 7.000 RON și 777 Rotiri Gratuite

Cazino - 3.000 RON și 600 Rotiri Gratuite pentru sloturi Amusnet.

Cazino  - 3500 RON  + 300 Rotiri Gratuite

Cazino -   2.500 RON și 550 rotiri gratuite.

Sport - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Cazino- 100% bonus până la 1.000 RON, 75% până la 500 RON și 50% până la 1.000 RON + 550 rotiri gratuite.

Pariuri - 100% până la 200 RON

1000 RON + 800 rotiri + 100 rotiri la verificare

Cazino -  10.000 RON & 1.000 Rotiri Gratuite

Sport - 180 Ron Pariu Gratuit

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.