Antrenorul român a avut o reacție nervoasă la finalul meciului, fiind nemulțumit de abordarea lejeră a elevilor săi în fazele de apărare.
PAOK avea nevoie de o victorie concludentă pentru a urca pe locul 7 în clasamentul grupei de Cupă și a evita un parcurs mai complicat, dar a încheiat faza pe locul 8. Pe lângă aspectele statistice, ceea ce l-a deranjat pe tehnicianul de 56 de ani a fost modul în care echipa sa a primit golul, rezultatul unei greșeli individuale.
„Trebuie să câștigăm următorul meci pentru a continua în competiție. Ne vom confrunta cu Atromitos și trebuie să fim extrem de atenți pentru a ne asigura calificarea. Asta este Cupa, nu avem altceva de spus. Am avut multe ocazii de a marca, însă ceea ce vreau să subliniez este că trebuie să ne oprim din a primi goluri nejustificate. Dăm mingea direct adversarului! Acesta este motivul pentru care mă simt frustrat astăzi”, a declarat Răzvan Lucescu în cadrul conferinței de presă.
Revanșă în Cupă și meci important cu Panathinaikos
Victoria obținută împotriva echipei din liga secundă a venit ca un „pansament” necesar pentru moralul echipei lui Lucescu, după o săptămână dificilă. PAOK venea după o remiză în Europa League (3-3 cu Ludogoreț) și o înfrângere dureroasă în campionat, 0-2 cu Atromitos. Este o coincidență că echipa din Salonic se va confrunta din nou cu Atromitos în play-off-ul pentru sferturile Cupei, o oportunitate ideală pentru revanșă.
Până la duelurile eliminatorii, Lucescu Jr. se pregătește pentru ultimul mare meci din 2025. Duminică, la ora 19:30, PAOK va primii vizita rivalei Panathinaikos pe „Toumba”. Meciul este esențial pentru configurația podiumului, echipa românului aflându-se momentan pe locul 3, la doar trei puncte de liderul Olympiakos și la două puncte de AEK-ul lui Răzvan Marin.