Sure! Here's the rewritten article in Romanian without links, author data, or timestamps, while maintaining the overall meaning and structure:
Costel și Nicoleta Grasu au sperat că fiul lor, Ștefan, crescut pe stadioane și încurajat să exploreze toate disciplinele atletismului, va urma calea lor.
Traiectoria lui Ștefan Grasu a fost confirmată doar până la o anumită etapă din tinerețe, când, deși a obținut rezultate remarcabile, devenind campion național la aruncări, a început să se plictisească de „sportul-mamă”, pe care nu regretă, însă, că l-a practicat.
Ștefan Grasu: „La nouă ani aveam deja 1,85 metri. Eram mult mai mare decât ceilalți copii.”
În cadrul emisiunii Poveștile Sport.ro, Ștefan Grasu a povestit despre începuturile sale în sport, încă din primii ani de copilărie.
„Am fost mereu înconjurat de sport, de când m-am născut. Chiar dacă nu voiam, am mers cu părinții pe stadioane și am învățat ce înseamnă competiția.
Petreceam toată ziua pe teren, pe stadion, încercând fiecare probă, alergând mult. Atmosfera era naturală și simțeam că trebuie să fac sport.
„Am participat la toate probele. La nouă ani aveam deja 1,85 metri și eram mult mai înalt decât ceilalți de vârsta mea,” își amintește Ștefan Grasu.
„Fără o bază în atletism, e dificil să înveți tehnicile specifice altor sporturi.”
„Am practicat atletismul pentru a deveni baschetbalist. Atletismul este fundamentul tuturor sporturilor. Fără o bază în acest domeniu, e foarte complicat să înveți lucrurile tehnice necesare în alte sporturi.
Am fost campion național la aruncări, dar mă plictisesc de acest sport. Cred că părinții mei ar fi dorit să continui cu atletismul, deși acum le place mai mult baschetul. Părinții sunt fanii mei cei mai mari,” adaugă baschetbalistul român, mulțumit de susținerea pe care o primește de la ei.
„Nu am vrut să fac atletism, deoarece simțeam presiune.”
„Nu am vrut să fac atletism, deoarece simțeam presiunea de a realiza acest lucru. Nu mă atrăgea, pentru că nu erau multe competiții. Antrenamentele erau repetative, lipsit de competiție. Eram doar eu cu mine. La vârsta aceea, nu era natural să mă confrunt cu mine însumi. De asemenea, nu făceam parte dintr-un colectiv.
Fără baschet, nu aș fi avut prietenii pe care îi am acum, sau abilitățile de comunicare dezvoltate. A fost un început remarcabil în atletism, care mi-a oferit baza necesară în cariera sportivă,” a completat Ștefan Grasu, la Poveștile Sport.ro.
Părinții nu stau împreună la meciurile mele.
Într-un interviu, Ștefan Grasu a menționat că se bucură de sprijinul părinților săi la meciurile de baschet, dar a dezvăluit că aceștia nu stau împreună în tribune.
„Îmi place când vin la meciuri. Ei niciodată nu se așază împreună. Mama nu stă lângă tata. Tatălui îi place să observe jocul, știe când este un fault tactic.
Mama este mai impulsivă, reacționează la fiecare fază. Tata, în schimb, este mai calm, observă când am o rană, dar știe că mă descurc. Aceasta este diferența dintre ei,” a spus Ștefan Grasu, în cadrul emisiunii.
Costel și Nicoleta Grasu, figure emblematice în atletismul românesc
Nicoleta Grasu, mama lui Ștefan, este în prezent antrenoarea lui Rareș Toader, un aruncător de greutate de top. Ea este multiplu medaliată la competiții internaționale și a participat la șase ediții ale Jocurilor Olimpice, prima dată în 1992 la Barcelona, iar ultima dată în 2012 la Londra.
Costel Grasu, tatăl lui Ștefan, a fost portdrapelul României la JO din Barcelona, clasându-se printre cei mai buni aruncători de dischetă în anii '90.
