Numai Rădoi avea obiceiul de a pierde sau a fi egalat după ce echipa sa conducea cu 2-0 sau 3-0. Acum, această situație i s-a întâmplat și lui Coelho, care a făcut schimbări în defensivă în minutul 90+6, aducându-l pe Mogoș în locul lui Mekvabishvili și pe Stevanovic în locul lui Teles. Universitatea conducea cu 2-1, iar AEK părea incapabilă să marcheze, în ciuda presiunii din final.
Portughezul l-a mai introdus și pe Alexandru Crețu în locul lui Baiaram în minutul 80, adică un alt jucător defensiv.
Dacă meciul se încheia cu 2-2, poate nu am fi observat schimbările, am fi vorbit despre o calificare în play-off și despre performanța bună a Craiovei timp de 97 de minute, despre efortul lui Teles, despre renașterea lui Cicâldău ca jucător, precum și despre determinarea și inspirația lui Etim.
Aș fi spus că antrenorul portughez a gestionat foarte bine acest meci, că echipa noastră a jucat un fotbal modern, cu o tehnică derutantă pentru adversari, pase rapide și o viteză de joc remarcabilă pentru o formație românească.
Arbitrul, ghinionul și din nou schimbările
Evident, a fost și un ghinion teribil, dar trebuie să menționez din nou despre cei care au intrat pe teren, Mogoș și Stevanovic, care au fost aduși pe teren într-un moment nepotrivit, fără să fie conectați la intensitatea jocului. E diferit să intri de pe bancă și să simți cu adevărat miza meciului. Nu este vina lor pentru această înfrângere dureroasă, ci a celui care a decis să-i scoată în acele momente.
Este o abordare tipică a unui antrenor mai puțin experimentat, chiar dacă echipa a jucat bine până la acel moment. De ce să strângem defensiva, când putem juca la fel de bine cum am făcut-o timp de 96 de minute?
O înfrângere ca un coșmar, un eșec greu de acceptat. Nu am fi resimțit această amărăciune dacă Universitatea ar fi jucat slab, dacă AEK ne-ar fi învins clar cu 2-0, dar acum este frustrant, oribil și nedrept.