
Real Madrid și FC Sevilla, echipele conduse de Xabi Alonso și Matias Almeyda, se vor confrunta această seară, de la ora 22:00, pe Santiago Bernabeu, într-unul dintre cele mai intense meciuri ale etapei cu numărul #17 din La Liga.
Programul complet al etapei #17 din La Liga
Partida va fi disponibilă în format liveTEXT pe GSP.ro și transmisă în direct pe canalele PrimaSport 2 și DigiSport 2.
Real Madrid – Sevilla » LIVE de la ora 22:00
Real Madrid – Sevilla » Echipe probabile:
REAL MADRID (4-3-3): Courtois – Asencio, Huijsen, Rudiger, F. Garcia – Guler, Tchouameni, Bellingham – Rodrygo, Mbappe, Vinicius Jr.
Antrenor: Xabi Alonso
FC SEVILLA (5-4-1): Vlachodimos – Carmona, Cardoso, Gudelj, Castrin, Suazo – Sow, Agoume, Ba. Mendy, Peque – Romero
Antrenor: Matias Almeyda
Stadion: Estadio Santiago Bernabeu (Madrid)
Arbitru: Alejandro Muniz Ruiz
„Galacticii” au nevoie de victorie pentru a pune presiune pe Barcelona
Echipa „blanco” nu se află într-o perioadă tocmai bună. În prezent, Real Madrid ocupă locul doi în clasamentul din Spania, la patru puncte în urma Barcelona, și o înfrângere în această seară ar putea îndepărta echipa lui Xabi Alonso de liderul catalan.
Forma variabilă a clubului de pe Santiago Bernabeu a început la începutul lunii noiembrie, când madrilenii au pierdut strâns împotriva lui Liverpool în Liga Campionilor, cu 0-1. De atunci, „galacticii” au reușit să obțină doar patru victorii în ultimele nouă partide disputate în toate competițiile.
Ultima victorie a fost obținută în mijlocul acestei săptămâni, un 3-2 chinuit pe terenul CF Talavera, echipă din liga a treia spaniolă. Acest meci a avut loc în faza șaisprezecimilor Cupei Regelui, iar astfel „los blancos” și-au asigurat locul în „optimile” competiției.
Kylian Mbappe a fost jucătorul salvator pentru Real Madrid, reușind să marcheze de două ori. Astfel, a ajuns la 58 de goluri în tricoul „galacticilor” în 2025, iar dacă va reuși să înscrie și în această seară, ar putea egala sau depăși recordul stabilit de Cristiano Ronaldo în 2013 (59 de goluri într-un an pentru clubul „blanco”).
Sevilla a fost eliminată din Cupa Regelui!
În contrast cu adversara sa, echipa din Andaluzia nu a reușit să progreseze în competiția națională.
Formația de pe Estadio Ramon Sanchez Pisjuan a fost învinsă pe terenul lui Deportivo Alaves, cu 0-1, ceea ce a dus la eliminarea prematură din întrecere.
Totuși, în campionat, Sevilla se poate mândri cu o victorie clară în ultima etapă, 4-0 „acasă” cu nou-promovata Oviedo, rezultatul ducându-i pe oaspeții din această seară pe locul 9 în clasamentul din Spania.