
UEFA a anunțat că va acorda 9 milioane de euro cluburilor feminine care au contribuit cu jucătoare la echipele naționale pentru Campionatul European din 2025.
Campionatul European de fotbal feminin s-a finalizat în luna iulie, iar Anglia a fost declarată câștigătoare, învingând Spania în finală cu 4-2 la lovituri de departajare.
9 milioane de euro pentru cluburile din fotbalul feminin
UEFA a comunicat că toate cluburile cu jucătoare în echipa națională vor beneficia de o sumă totală de 9 milioane de euro, o dublare față de fondul oferit în Euro 2022, unde s-au alocat 4,5 milioane de euro.
De asemenea, UEFA a făcut publică lista celor peste 100 de cluburi care vor primi fonduri.
Organizația a stabilit ca fiecare club să primească o sumă pentru fiecare zi în care o jucătoare a fost convocată, incluzând și zilele de antrenament premergătoare competiției, precum și o zi pentru călătorie.
Fiecare jucătoare va beneficia de o sumă de 1.095 de euro, ceea ce se traduce prin aproximativ 21.900 de euro per jucătoare pentru echipele eliminate în faza grupelor.
Anglia va primi cea mai mare sumă, depășind 2 milioane de euro, urmată de Italia cu 1,3 milioane și Spania cu 1,1 milioane.
Pe măsură ce fotbalul feminin continuă să se dezvolte, ne dorim ca toți să beneficieze de succesul său. Programul de fonduri pentru cluburi reflectă contribuția esențială a acestora la formarea jucătoarelor de excepție care au transformat UEFA Women’s EURO 2025 într-un turneu memorabil. Aceste plăți sunt nu doar o recompensă financiară, ci și o investiție în viitorul jocului, subliniind colaborarea importantă dintre fotbalul de club și echipele naționale.
-Ceferin, președinte UEFA
Cluburi beneficiare
Lista oficială cu cluburile și sumele primite ilustrează cum s-au împărțit cele 9 milioane de euro între diverse echipe din țări diferite.
Top 10 echipe cu cele mai mari sume primite de la UEFA
-
Barcelona – 567.210 €
-
Bayern Munchen – 465.375 €
-
Chelsea – 462.090 €
-
Juventus FC – 415.005 €
-
Arsenal – 408.435 €
-
Machester City – 319.740 €
-
Lyon – 275.940 €
-
Manchester United – 269.370 €
-
Real Madrid – 260.610 €
-
AS Roma – 256.230 €