

– Publicat duminica, 21 decembrie 2025, 15:03 / Actualizat duminica, 21 decembrie 2025 15:10
AC Milan caută să își întărească echipa în această iarnă, însă jucătorii pe care îi are în vedere nu se află în cele mai bune forme din carierele lor.
Programul complet al etapei #16 din Serie A
În ultima perioadă, presa italiană a anunțat că Niklas Fullkrug (32 de ani) urmează să vină pe San Siro în ianuarie 2026 pentru a-l înlocui pe Santiago Gimenez, ce va fi indisponibil o perioadă lungă de timp.
Negocierile se află într-un stadiu avansat, iar se pare că atacantul german, care a marcat doar trei goluri pentru West Ham United după transferul său în Premier League (vara lui 2024), va ajunge la Milano sub formă de împrumut până la sfârșitul sezonului actual. Clubul italian va decide ulterior dacă îl va achiziționa definitiv, în funcție de evoluțiile sale.
Niklas Sule și Axel Disasi, în vizorul lui Max Allegri!
Totodată, jurnaliștii italieni au menționat că Fullkrug nu este singurul fotbalist cu o formă nesatisfăcătoare pe lista lui Max Allegri.
Conform unor informații din Gazzetta dello Sport, antrenorul Milanului caută opțiuni și pentru întărirea apărării, iar pe lista sa se află Niklas Sule (30 de ani) de la Borussia Dortmund și Axel Disasi (27), fundașul lui Chelsea.
Pe scurt, Sule se află în ultimul an de contract, fără a fi dorit de clubul german să prelungească înțelegerea, având în vedere salariul său considerabil de 14 milioane de euro pe sezon și accidentările frecvente cu care s-a confruntat.

Ultima accidentare a lui Sule, înainte de începutul sezonului actual, a avut loc într-un meci amical cu Juventus.
Până acum, în acest sezon, Sule a avut doar cinci apariții pentru Dortmund, iar în stagiunea precedentă, a fost abesent timp de patru luni din cauza unor probleme la gleznă.
Așadar, clubul german ar putea considera o cedare a lui Sule în această iarnă, pentru a obține totuși o sumă de bani înainte de a-l pierde gratuit la finalul sezonului.
49 de selecții și un gola adunat Niklas Sule pentru echipa națională a Germaniei
Pe de altă parte, situația lui Disasi este și mai complexă. La începutul sezonului 2025/2026, a fost exclus din lotul primei echipe de Chelsea, la fel ca Raheem Sterling, și s-au antrenat separat de restul echipei.
Ca urmare, niciunul dintre ei nu a jucat minute în acest sezon, indiferent de competiție. Spre deosebire de Sterling, Disasi a fost reprimit la antrenamente, dar nu a fost inclus pe foaia de joc a echipei mari.

Axel Disasi a fost parte din echipa Franței la Cupa Mondială din 2022, unde au obținut medalia de argint.
Singurul meci oficial avut de Disasi în actuala stagiune a fost pentru echipa U21 a Chelsea, o victorie cu 2-1 în fața tinerilor de la Reading, pe 8 noiembrie.
Astfel, Disasi caută o nouă provocare, iar AC Milan ar putea fi destinația ideală pentru el. Totuși, există și o complicație: contractul său expiră în 2029, astfel că clubul italian poate fi nevoit să plătească o sumă mai mare pentru a-l achiziționa permanent în perioada următoare de mercato.
15 milioane de euroeste cota de piață a lui Axel Disasi în prezent, conform Transfermarkt