Chiar înainte de finalul anului, Superliga a cunoscut o schimbare de lider. Rapid, echipă care a suferit trei înfrângeri în ultimele cinci meciuri, a fost depășită de Universitatea Craiova, formație care acum se concentrează exclusiv pe competițiile interne după ce a fost eliminată din Conference League.
Universitatea Craiova, principală candidată la titlu după 21 de etape
Primele patru echipe, Universitatea Craiova, Rapid, FC Botoșani și Dinamo, sunt despărțite de doar două puncte, ceea ce face ca lupta pentru play-off să fie extrem de competitivă. Chiar și în rândul celor mai în formă echipe din Superliga, FCSB se află pe locul 9, cu 31 de puncte.
Statisticienii de la Football Meets Data estimează că play-off-ul din acest sezon va include Universitatea Craiova, Rapid, FCSB, Dinamo, FC Botoșani și Universitatea Cluj.
Cu nouă etape rămase din sezonul regulat și 10 din play-off, Universitatea Craiova este considerată favorita la câștigarea titlului, având șanse de 36,8%. Rapid urmează cu 24,9%, în timp ce Dinamo are 11,1%, FCSB 10,4%, FC Botoșani 8,2%, iar Universitatea Cluj 3,1%.
În ceea ce privește formațiile care ar putea retrograda direct din Superliga, Metaloglobus (77%), FC Hermannstadt (42%) și Csikszereda (41,6%) sunt printre cele mai expuse.
Clasamentul din Superliga
Filipe Coelho, antrenorul Universității Craiova, manifestă precauție după ce echipa sa a încheiat anul pe prima poziție. Acesta se concentrează acum pe cele nouă etape rămase din sezon, ce vor avea loc în 2026.
Portughezul subliniază importanța menținerii echilibrului în randul jucătorilor, chiar dacă ultima partidă cu Csikszereda a fost convisătoare.
”Da, am terminat anul pe primul loc, dar nimeni nu câștigă campionatul în decembrie. Nimeni nu retrogradează în decembrie. Respectăm adversarii. Crăciunul ne găsește fericiți, dar suntem doar cu trei puncte în plus, alte nimicuri. Ne-am descurcat bine, dar nu a fost ușor. Am jucat multe meciuri recent, am avut momente dificile, și am pierdut, de aceea trebuie să rămânem echilibrați.
Nu suntem în cea mai bună formă, trebuie să persistăm în muncă. Jucătorii sunt profesioniști și sunt mândru de ei. Ei depun mult efort și trebuie să continue pe acest drum. Uneori am avut și prestații slabe, dar trebuie să continuăm să muncim. Există multe echipe bune, jucători talentați, antrenori competenți.
Trebuie să ne odihnim acum. Au fost câteva luni intense, cu muncă multă. Cred că este momentul să ne deconectăm puțin de la fotbal și să ne pregătim pentru următoarea parte a sezonului”, a declarat Coelho într-un flash-interviu.