Lamine Yamal (18 ani), tânărul talentat al Barcelonei, a împărtășit detalii rare despre viața sa din Barcelona. Pe canalul său personal de YouTube, fotbalistul a făcut un tur al apartamentului în care locuiește și a explicat motivele pentru care nu are o parteneră.
Yamal locuiește într-un apartament împreună cu prietenul său Sohaib și cu vărul Mohamed Abde.
În curând, se va muta într-o vilă de milioane de euro, care a fost locuită anterior de Gerard Pique și Shakira.
FOTO. Yamal a făcut turul apartamentului și a explicat motivul pentru care nu are o relație: „Mă trezesc noaptea”
Pentru a-și lua rămas bun de la actuala locuință, Yamal a realizat un videoclip pe YouTube în care a arătat fiecare colț al apartamentului.
Îmbrăcat în tricoul lui Luis Diaz de la naționala Columbiei, Yamal a discutat chiar și despre un detaliu pe care îl consideră important: „Este esențial ca în casă să miroasă plăcut. Îmi place numai mirosul de vanilie. Totul în casa mea trebuie să fie de vanilie, chiar și săpunul”, a mărturisit fotbalistul.
De asemenea, Yamal a recunoscut că nu este foarte organizat. De multe ori, hainele sale sunt împrăștiate prin casă, iar apartamentul este plin de trofee, atât de multe încât nu le mai poate număra pe toate.
Un obiect iese în evidență: mingea de la semifinala Campionatului European din 2024, meci în care a marcat împotriva Franței. Ulterior, Spania a câștigat trofeul continental în fața Angliei.
VIDEO. Lamine Yamal a deschis ușile apartamentului său: „Am o problemă. De aceea nu pot avea o iubită”
În dormitor, Yamal are și o colecție de dulciuri, lângă pat. „Am o problemă. De aceea nu pot avea o iubită. Mă trezesc noaptea. Încerc să adorm devreme, dar mă trezesc în miezul nopții,” a explicat atacantul. „Atunci mănânc biscuiți. Îmi plac foarte mult.”
Turul apartamentului este primul videoclip postat pe canalul său de YouTube. Rapid, Yamal a strâns aproximativ 765.000 de abonați. La atingerea pragului de zece milioane, fotbalistul promite să arate și noua sa locuință.