– Publicat miercuri, 24 decembrie 2025, 10:34 / Actualizat miercuri, 24 decembrie 2025 10:36
Eric de Oliveira, în vârstă de 40 de ani și cel mai bun marcator străin din istoria Ligii 1, a avut o copilărie marcată de dificultăți. Acesta a rememorat momentele complicate prin care a trecut, inclusiv când a fost tentat să se alăture unei rețele de trafic de droguri.
Eric a sosit în România în vara anului 2007, având experiențe anterioare la Pandurii, Viitorul și FC Voluntari, retrăgându-se în 2021 după ce a devenit cel mai bun marcator străin în fotbalul românesc, cu un total de 66 de goluri.
Deși avea o vârstă fragedă, el a fost contactat pentru a vinde droguri. Pe lângă viața grea, a trăit o tragedie cumplită, când unul dintre veri a fost împușcat într-un conflict legat de droguri.
„Dificultățile din copilărie au fost legate de caracterul meu, fiind expus unor influențe negative. (…) De exemplu, am primit propunerea de a vinde droguri.”
Aveam aproximativ 9 sau 10 ani. Visul meu era să devin fotbalist; nu mă gândeam la altceva. Cu toate acestea, prietenii mei au avut soarta tragică de a fi împușcați din cauza stilului de viață ales. În 2002, am suferit cea mai mare pierdere a vieții mele.
Locuiam cu doi verișori gemeni și cu multe alte persoane într-o singură casă. Erau 18 oameni în același loc! Eu dormeam pe podea împreună cu mama și sora mea. Nu am avut un pat până la 21 de ani. Bunicii aveau paturi, restul dormeam pe podea. Verișorul meu a fost împușcat la 200 de metri de casă.
Legătura dintre noi era foarte strânsă, ca între frați. Cu celălalt verișor, mă certam des”, a povestit Eric.
Eric de Oliveira, marcat de copilărie
Apoi, el a menționat cum i s-a propus să devină traficant de droguri la o vârstă fragedă.
„Copiii sunt folosiți ușor în astfel de afaceri, pentru că poliția nu îi vizează pe cei de 10-12 ani. Le dai plicurile și îi trimiți să le vândă.
Unul dintre verișori și cu celălalt îmi părea că mă înțelegeam bine, dar cu celălalt mă certam. Ei aveau cinci ani mai mult decât mine și își cumpărau pantofi, iar eu îi îmbrăcam de fiecare dată. Pur și simplu nu aveam altceva. Așa am crescut.
Mai târziu, i-am spus soției mele că, atunci când jucam fotbal, am început să cumpăr tot felul de adidași… pentru că în copilărie nu aveam.”
„Trauma din copilărie se simte. Foloseam adidașii verișorilor mei… pentru că nu avea toată lumea. De aceea am început să cumpăr multe perechi de adidași. După șase luni, îi adunam și, când mergeam în vacanță în Brazilia, le ofeream adidași verișorilor mei ca răsplată!”, a mai adăugat Eric.
