Sure! Here’s a rewritten version of the article in Romanian, following your guidelines:
De la o înălțime de 2 metri, baschetbalistul Ștefan Grasu reflectează asupra carierei sale în sportul profesionist, aflat în primii ani ai maturității sale.
La doar 22 de ani, fiul Nicoletei Grasu a câștigat deja titlul de dublu campion național în baschetul masculin și are statutul de internațional român. Deși dispune de un fizic impressionant și de un psihic puternic, recunoaște că uneori se simte copleșit și apelează la mama sa pentru a-și recăpăta motivația necesară competițiilor. Aceste discuții îi sunt de mare ajutor, afirmă el, venind din partea unei foste sportive ce a participat la șase ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice.
Ștefan Grasu: „Mama este persoana pe care o sun când am nevoie de motivație.”
„Mama este persoana care mă motivează cel mai bine, pentru că vorbește dintr-un loc autentic și împărtășește din experiențele ei.”
A traversat și ea multe eșecuri în cariera sa. Eu încep abia acum să învăț despre acestea. Când eram copil, nu înțelegeam ce înseamnă un eșec.
Acum, când mă confrunt cu astfel de momente și îmi povestește despre experiențele ei, pot să învăț de la ea,” mărturisește Ștefan Grasu.
Motivul pentru care Ștefan Grasu a ales baschetul, în loc de atletismul părinților săi
„Am crescut în lumea sportului, fiind lângă părinții mei. Chiar dacă nu-mi doream, fiecare competiție m-a adus aproape de acest univers.
Petreceam mult timp pe terenuri și stadioane, câteva probe, alergam mult. Se simțea o atmosferă naturală și m-am simțit atras de sport.
La nouă ani, aveam deja 1,85 metri, mai înalt decât majoritatea copiilor de vârsta mea,” își amintește Ștefan Grasu.
Plictisit de atletism, în ciuda titlului de campion național la aruncări
„Am practicat atletism pentru a deveni baschetbalist. Atletismul este considerat baza tuturor sporturilor. Fără o pregătire în acest domeniu, e dificil să înveți tehnicile specifice ale unui alt sport.
Am câștigat titlul de campion național la aruncări, însă sportul m-a plictisit. Cred că părinții mei și-ar fi dorit să continui cu atletismul, dar acum știu că le place mai mult baschetul. Ei sunt cei mai mari susținători ai mei,” adaugă baschetbalistul român.
„Fără baschet, nu aș fi avut prietenii actuale.”
„Nu am vrut să practic atletismul, deoarece simțeam presiunea de a face asta. Nu mă atrăgea, fiindcă nu existau competiții suficiente. Antrenamentele păreau repetitive și nu erau provocatoare. Eram doar eu, fără colegi.
Fără baschet, nu aș fi dezvoltat prieteniile și abilitățile de comunicare pe care le am acum. A fost un început superb în atletism, ce mi-a construit o bază solidă în cariera sportivă,” a adăugat Ștefan Grasu.
