Își asculta cu atenție urechile când Vlaicu îi relata despre Atletico Madrid, captivându-l complet. Vlaicu îi oferea, cu o insistență care îi provoca uneori neplăceri, o mulțime de sfaturi: „Trebuie să depui efort pentru a-ți transforma visurile în realitate”. Băiatul din Banat, cu un corp de atlet, aduna neîncetat informații de la Sorin Vlaicu. „De la el am deprins multe, datorită lui am ajuns în fotbalul italian și în echipa națională de tineret”, îi împărtășea reporterului cu ani în urmă.
A învățat să nu se lase intimidat de adversari și îl admira pe Alexa. De pe stadionul Dan Păltinișanu, la câteva inimi distanță de Chirug sau de acasă, privind televizorul, unde vocea comentatorului îi umplea gândurile. Tânărul educat în Timișoara își nota în minte cerințele poziției sale.
Războinicul luptă până la ultima picătură de sânge
Știe că munca sa din mijlocul terenului este esențială, un ingredient vital. Adesea termină meciurile cu tricoul sfâșiat și genunchii răniți. Cu o ureche tăiată, ca în meciul cu Bosnia, când s-au încheiat 1-3. Sau cu sângele curgându-i prin jambiere, ca în meciurile echipei de tineret. A purtat cu mândrie banderola de căpitan la U21 și o păstrează pentru a o oferi mai departe copiilor săi. De multe ori, jertfa sa nu este vizibilă în jocul naționalei, dar este crucială. Alergă pe terenuri, se avântă în fața adversarilor și nu ezită să suporte impacturi dure.
A ajuns în Italia, unde a devenit o figură importantă în istoria clubului Pisa, datoriță disciplinei sale. Datorită programului de antrenament bine structurat încă din copilărie. Mama lui îl trezea cu o oră înainte de școală, iar viitorul mijlocaș își făcea antrenamentele pe străzile din jur pentru a-și menține o condiție fizică demnă de invidiat. Vecina curioasă și un poștaș pe bicicletă erau doar câțiva dintre cei care priveau cum el alerga dimineața. M.M. nu putea rata această rutină, știind că se îndrepta către cariera pe care o visa. Și mai știa că, pe lângă efortul său, mai are nevoie și de o doză de noroc. Își încheia întotdeauna ziua cu un program de flotări și abdomene, ceea ce l-a ajutat să se afirme în Italia, unde locuiește de la vârsta de 17 ani.
România – Turcia | Prezența lui întărește echipa națională
Îi este mereu recunoscător părinților și celor care i-au oferit sfaturi utile. Fanilor echipei naționale și tuturor românilor. Comentatorii meciurilor echipei lui Lucescu îi pronunță numele cu hotărâre, simțind intensitatea cu care mijlocașul defensiv blochează, recuperează și pasează! Rădoi l-a observat încă de acum mulți ani pentru echipa de tineret. „M-a învățat multe pe plan tactic, Mister Rădoi”, îi mai spunea jucătorul reporterului, având întotdeauna o inimă mare și obrașii umflati după fiecare meci.
Timpul a trecut, iar băiatul din Banat, ajuns titular incontestabil, a împlinit 27 de ani și a acumulat 36 de selecții în naționala mare. Lucescu mizează pe el, pe un mijlocaș care participă activ la construcția jocului, dar care, mai ales, contracarează atacurile adversarilor puternici. Prezența sa dă un plus echipei, iar el crede cu tărie în șansele naționalei pentru meciul cu Turcia. Naționala are nevoie de el. De Marius Marin.
