AC Milan s-a impus clar pe teren propriu în fața celor de la Hellas Verona, scor 3-0, într-un meci din runda cu numărul 17 din Serie A. Astfel, echipa „rossonerilor” a urcat provizoriu pe prima poziție a clasamentului din Italia.
-
La acest meci a fost prezent în tribune și Niklas Fullkrug, atacantul în vârstă de 32 de ani care a semnat recent cu echipa de pe San Siro. El va fi disponibil pentru antrenorul Max Allegri începând din 2026.
Programul complet al etapei #17 din Serie A
Situatia la vârf în Serie A continuă să fie foarte echilibrată, iar având în vedere cum decurg lucrurile, este foarte posibil ca viitoarea câștigătoare a „Scudetto”-ului să fie decisă abia la finalul campionatului, așa cum s-a întâmplat și în sezonul precedent.
În prezent, nu mai puțin de 5 echipe au șanse reale să obțină acest obiectiv, iar Milanul lui Allegri este printre ele.
Golul lui Pulisic și „dubla” lui Nkunku au readus echipa pe primul loc în Italia!
Deși nu a avut o prestație convingătoare în meciul cu Hellas, Milan s-a impus cu un rezultat categoric în fața propriilor fani.
Christian Pulisic a deschis scorul pe San Siro chiar înainte de pauză, în primul minut suplimentar al primei reprize, profitând de o deviere inspirată cu capul a lui Rabiot și l-a învins pe Montipo din apropiere.
Celelalte două goluri au fost marcate în repriza a doua, ambele fiind realizate de francezul Christopher Nkunku (48′ – penalty, respectiv 53′), care astfel și-a trecut în cont primele două reușite din tricoul milanezilor în campionat.
În urma acestui rezultat, „rossonerii” au acumulat 35 de puncte, reîntorcându-se, momentan, pe prima treaptă a podiumului din Italia. Interul, antrenat de Chivu, a coborât pe locul 2, dar dacă vor câștiga meciul de astăzi cu Atalanta, „nerazzurrii” vor încheia anul 2025 pe prima poziție în clasament.
De partea cealaltă, echipa lui Alberto Bertolini a rămas pe locul 18, sub linia roșie, cu doar 12 puncte.
În etapa viitoare din Serie A, Milan va juca în deplasare contra celor de la Cagliari, în timp ce Verona va întâlni pe Torino.
Clasamentul din Serie A:
AC Milan – Hellas Verona » Echipele de start:
AC MILAN (3-5-2): Maignan – Tomori, De Winter, Pavlovic – Saelemaekers, Loftus-Cheek, Modric, Rabiot, Bartesaghi – Pulisic, Nkunku
Rezerve: Terracciano, Torriani – Athekame, Castiello, Estupinian, Fofana, Jashari, Odogu, Ricci
Antrenor: Massimiliano Allegri
HELLAS VERONA (3-5-2): Montipo – Nunez, Nelsson, Bella-Kotchap – Oyegoke, Noasse, Al Musrati, Bernede, Bradaric – Giovane, Mosquera
Rezerve: Perilli, Toniolo – Ajayi, Cham, Ebosse, Gagliardini, Harroui, Kastanos, Orban, Santiago, Sarr, Serdar, Slotsager, Valentini
Antrenor: Alberto Bertolini
Stadion: San Siro (Milano)
Arbitru: Michael Fabbri