Ultima înfrângere din campionat, 0-2 pe teren propriu în fața echipei St. Mirren, a fost decisivă. Philippe Clement a fost înlocuit de la conducerea echipei Rangers, după ce nu a reușit să îndeplinească majoritatea obiectivelor acestui sezon, informează Sky Sports. Clubul nu a anunțat oficial separarea.
Philippe Clement, înlăturat de la Rangers
Rangers și-a pierdut orice șansă la titlu, rămânând la 13 puncte în spatele liderului Celtic. De asemenea, din Cupa Scoției a fost eliminată surprinzător de o echipă din liga secundă, iar finala Cupei Ligii, disputată în decembrie contra lui Celtic, a fost pierdută la loviturile de departajare. Singurul trofeu pe care echipa lui Ianis Hagi îl mai poate câștiga este Europa League, competiție în care Rangers a avansat în optimile de finală și se va confrunta cu Fenerbahce.
Clement, de patru ori campion în Belgia în perioada în care a antrenat Club Brugge și Genk, a preluat echipa Rangers în octombrie 2023. Tehnicianul, în vârstă de 50 de ani, a obținut un singur trofeu, Cupa Ligii Scoției, în sezonul anterior.
Ianis Hagi, aflat în ultimele luni de contract cu Rangers, va finaliza astfel sezonul sub conducerea unui nou antrenor. Mijlocașul a fost inclus pe lista UEFA pentru fazele eliminatorii din Europa League și va fi eligibil pentru meciurile cu Fenerbahce din martie.
- Philippe Clement a registrat 86 de meciuri la Rangers: 55 de victorii, 15 remize și 16 înfrângeri.