Cu Războiul Rece atingând apogeul, două personalități din lumea șahului au captat întreaga atenție a mass-media: „Meciul Secolului” a depășit simpla partidă de șah. Duelul dintre Spasski și Fischer a marcat un moment istoric, o confruntare între două lumi, având o audiență globală. Boris Spasski a decedat ieri, la vârsta de 88 de ani.
Boris Vasilievici Spasski s-a născut pe 30 ianuarie 1937 în Leningrad, actualmente Sankt Petersburg. Tatăl său, Vasili, era inginer militar, iar mama, Ekaterina, profesoară.
Din cauza ocupației tatălui, familia s-a mutat frecvent, iar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, au fost evacuați în Urali din cauza asediului brutal impus de naziști, unde Boris a început să joace șah la vârsta de 5 ani.
Legenda spune că Boris a învățat șah în doar două ore, observând soldații jucând, și reușind ulterior să-i învingă chiar în aceeași zi.
Se pare că mama sa a jucat un rol esențial în formarea sa ca profesionist, încurajându-l să studieze și să participle la turnee încă din copilărie.
La 10 ani, a fost descoperit la Palatul Pionierilor de Vladimir Zak, un antrenor renumit de șah, care a realizat repede că avea în fața sa un talent special: după prima lecție serioasă, Boris reușea deja să învingă jucători mult mai în vârstă.
Spasski, campionul fără pantofi
Provenind dintr-un mediu modest și fără experiență în competiții de elită, în 1953, a fost invitat să participe la Campionatul Național al URSS. Cu câteva zile înainte de primul meci, și-a pierdut pantofii într-un hotel din Moscova, se crede că un alt jucător confundându-i încălțămintea.
Fără încălțăminte, a împrumutat o pereche mai mare și a evoluat așa pe parcursul întregului turneu, stârnind amuzamentul observatorilor care notau că, de fiecare dată când schimba masa, trebuia să-și mențină echilibrul. Nu a câștigat competiția, dar s-a clasat onorabil.
Boris a fost un jucător cu adevărat special și, înainte de a deveni adult, și-a câștigat un loc de frunte în lumea șahului: la 18 ani, a câștigat Campionatul Mondial de Juniori la Antwerp și a fost numit Grandmaster, fiind unul dintre cei mai tineri jucători din istorie cu o asemenea realizare.
Cu câteva săptămâni înainte de turneul din Belgia, a fost pe punctul de a fi exclus din echipa URSS pentru că nu respecta programul de antrenamente impus de echipă. Tânărul Spasski prefera să joace șah rapid în parcuri sau să analizeze partidele de unul singur.
Încă din acea vreme, Boris avea un stil de joc unic și o capacitate deosebită de a improviza: a fost prima sa victorie majoră, în care a învins toți adversarii, făcându-i pe sovietici să-l accepte ca pe un geniu nonconformist.
În țara mea, a fi campion la șah era echivalentul cu a fi rege. În acele momente, eu eram un rege – iar când ești rege, simți o mare responsabilitate, dar nu este nimeni acolo să te ajute. Când sunt în formă, stilul meu este puțin încăpățânat, aproape brutal.
Boris Spasski, campion mondial la șah
Juca pe bani în parcuri
Spasski nu s-a îmbogățit imediat din șah, însă această pasiune nu l-a împiedicat să câștige bani din joc: obișnuia să joace, în parcurile din Leningrad, blitz pentru bani. Legendele spun că, pe când era minor, mergea în parc și pierdea intenționat primele două partide pentru a-l determina pe adversar să parieze mai mult, ulterior învingându-l.
A câștigat Mondialul la juniori: „Acum pot merge la pescuit”
Boris Spasski devine campion mondial în 1969, după o confruntare cu Tigran Petrosian, marcată de stiluri complet opuse: Petrosian era un maestru al apărării și al jocului pozițional, iar Spasski era un artist dinamic, pregătit să câștige.
Duelul s-a desfășurat în vara lui 1969, la Moscova, având un maxim de 24 de partide, primii care atingea 12,5 puncte fiind încoronat campion mondial: Petrosian conducea cu 1,5 la 0,5 după 3 partide, iar mulți credeau că nu mai are șanse, însă Boris a câștigat 3 partide la rând, întorcând situatia in favoarea sa.
După 20 de partide, Boris conducea cu 11-9, având nevoie de 1,5 puncte pentru victorie. Cu un risc tactic, l-a împins pe adversar într-o poziție defensivă extrem de complicată, iar acesta a cedat. Astfel, Spasski devenea al 10-lea campion mondial la șah.
Recunoscut pentru umor, la finalul competiției, întrebat de jurnaliști cum se simte, Boris a răspuns zâmbind: „Acum pot merge la pescuit”.
Meciul Secolului: Boris Spassky vs. Bobby Fischer – Reykjavik, 1972
Meciul dintre cei doi urma să fie cel mai epic din istoria șahului. În joc nu era vorba doar de un titlu mondial, ci o bătălie simbolică între două lumi.
Uniunea Sovietică a dominat șahul timp de decenii, iar un american genial și rebel dorea să schimbe ordinea mondială. Bobby Fischer a venit după doi ani în care a distrus adversarii în meciuri impresionante disputate la Turneul Candidaților, câștigând cu 6-0 în fața lui Taimanov și Larsen, precum și cu 6,5 la 2,5 în fața lui Petrosian.
După ce am devenit campion mondial, totul s-a schimbat, nu m-am mai putut întoarce la lumea reală. Lumea nu se mai putea comporta natural – ipocrizie peste tot
Boris Spasski, campion mondial la șah
Rușii au desfășurat o adevărată campanie pentru a-l pregăti pe Spasski pentru duelul renumit cu Fischer, anticipând orice stil de joc al acestuia, dar se lovesc de o mare slăbiciune a șahistului: era prea relaxat, iar ideea victoriei nu îl obseda la fel de mult cum o făcea pentru Fischer.
Fischer întârzie, se mai joacă?
Partida urma să aibă loc în Reykjavik, un teritoriu neutru. Totuși, înainte de meci, Fischer a stârnit un scandal, întârziind zile întregi și refuzând să joace în Islanda.
Un consilier al lui Nixon, Henry Kissinger, l-a sunat și l-a îndemnat să se ducă, însă marele șahist a formulat o serie de cerințe: a dorit ca meciul să nu fie filmat, să existe premii mai mari și o serie de reguli care au exasperat organizatorii.
Prima partidă. Greșeală ireală
Meciul a început pe 11 iulie 1972, cu Fischer având piesele negre. Spasski a obținut o poziție solidă, dar duelul părea să se îndrepte spre o remiză, până când Fischer a decis să joace un pion riscant, iar Spasski, șocat de mutarea haotică, a preluat conducerea cu 1-0. Ce a făcut Fischer după înfrângere? A dispărut!
Acesta a continuat să protesteze, refuzând camerele de filmat și invocând zgomotul din sală ca distragere de la joc, organizatorii fiind sătui de cerințele sale, astfel că partida a fost considerată pierdută prin abandon: Spasski conducea cu 2-0.
Când rușii începeau să sărbătorească o victorie ipotetică, Fischer a solicitat ultima dată o schimbare radicală: o cameră mică, fără spectatori.
Spasski a acceptat, o decizie care i-a suflat din străinătate titlul mondial. A șasea partidă a fost una colosală, astfel încât Spasski s-a ridicat în picioare și l-a aplaudat pe Fischer, care a preluat conducerea: 3,5-2,5.
Când joci împotriva lui Bobby, nu este vorba doar dacă vei câștiga sau pierde, ci dacă vei supraviețui.
Boris Spasski
Următoarele meciuri au fost un dezastru pentru Spasski, care a fost surprins de mutările neobișnuite ale lui Fischer, suspectându-l chiar pe american de spionaj psihologic. După 21 de partide, Fischer a câștigat cu 12,5 la 8,5, iar Uniunea Sovietică a fost înfrântă. Amerikanul a dispărut pentru a treia oară, fiind absent la ceremonia de premiere. După câștigarea titlului, Fischer a decis să nu-l apere niciodată și în 1975 a refuzat să joace împotriva lui Anatoly Karpov, pierzând prin forfait – el a dispărut din șahul profesional timp de aproximativ 20 de ani.
Douăzeci de ani mai târziu, când cei doi au reluat faimosul meci, confruntarea a captat din nou atenția globală, în ciuda faptului că atât Fischer, cât și Spasski depășiseră deja apogeul carierei lor.
Exilul în Franța
După înfrângerea în fața lui Fischer, Spasski a decis să părăsească URSS, motivat de dorința de a trăi într-un mediu mai puțin controlat de autorități. A obținut cetățenia franceză în 1978 și a continuat să participe la competiții internaționale de mare calibru.
De multe ori a fost criticat de sistemul rus, fiind catalogat drept „fugar”, însă exilul l-a protejat de presiunile politice și i-a permis să-și urmeze pasiunea până la începutul anilor ‘90.
A decis să revină în Rusia în noul mileniu, iar în ultimii ani, sănătatea sa s-a deteriorat. A suferit un atac cerebral în 2010, iar recent s-a stins din viață, pe 27 februarie, la 88 de ani.
