GALERIE FOTO: Coco Gauff a impresionat pe covorul roșu la ceremonia Premiilor Oscar + cine ar putea să joace rolul de actor sau actriță dintre colegii ei de circuit

– Publicat luni, 03 martie 2025, 11:32 / Actualizat luni, 03 martie 2025 11:55

Coco Gauff (20 de ani și locul 3 WTA) a participat la prima ei ceremonie de decernare a Premiilor Oscar. „Eu joc tenis, așa că nu sunt obișnuită cu acest glamour”. Americanca consideră că Sloane Stephens și Matteo Berrettini s-ar descurca bine și ca actori.

Coco Gauff a pășit duminică noaptea alături de mari vedete din tenis, precum Serena și Venus Williams, Maria Sharapova și Roger Federer, fiind prezentă la ceremonia de decernare a Premiilor Oscar, ce a avut loc la Dolby Theatre din Los Angeles.

La prima sa apariție la un astfel de eveniment, jucătoarea clasată pe locul 3 mondial a ales o rochie galbenă, cu decolteu în V, accesorizată cu bijuterii strălucitoare și o trenă lungă. Părul său creț a fost prins într-un coc dezordonat, iar cerceii cu diamante și un ceas auriu îi completează ținuta. Alături de ea a fost mama sa, Candi Gauff. Coco a recunoscut că s-a pregătit mult pentru acest moment. „Coafura, machiajul, totul … Eu joc tenis, așa că nu sunt obișnuită cu acest glamour! Dar este plăcut să mă îmbrac așa pentru o zi”, a declarat campioana de la US Open 2023.

Coco Gauff: „Vreau să fiu mai mult decât o jucătoare de tenis”

Coco Gauff pe covorul roșu la ceremonia de decernare a Premiilor Oscar

Coco a menționat pentru Entertainment Tonight că o susține pe Zoe Saldaña, nominalizată pentru cea mai bună actriță în rol secundar datorită interpretării sale din filmul „Emilia Pérez”. Dorința lui Coco s-a împlinit, actrița de origine dominicană primind trofeul. „Sunt aici doar pentru senzații, mă bucur și încerc să asimilez totul. Sunt foarte fericită să fiu aici. Vreau să fiu mai mult decât o jucătoare de tenis și să intru în alte roluri. Totul este nou și depășește cele mai nebunești vise ale mele, dar accept tot și îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta, sunt fericită să fiu aici”, a spus Gauff.

După ceremonie, ea a participat la petrecerea Vanity Fair, înainte de a părăsi locația pentru Palm Springs, unde va lua parte la Indian Wells, turneu ce va începe pe 5 martie.

Înainte de a păși pe covorul roșu, Coco Gauff a fost întrebată cine consideră că este cel mai bun actor sau actriță din tenis. Americanca l-a ales pe Matteo Berrettini, pentru că îi dă senzația de actor de Hollywood, și pe Sloane Stephens pentru zâmbetul ei special.

La rândul său, Coco Gauff a fost menționată ca având potențialul de a fi actriță de către Carlos Alcaraz și Daniil Medvedev, acesta din urmă exprimându-se că „pare o actriță talentată”.

Lista câștigătorilor:

  • Cel mai bun film: Anora
  • Cea mai bună regie: Sean Baker (Anora)
  • Cel mai bun actor în rol principal: Adrien Brody (The Brutalist)
  • Cea mai bună actriță în rol principal: Mikey Madison (Anora)
  • Cel mai bun actor în rol secundar: Kieran Culkin (A Real Pain)
  • Cea mai bună actriță în rol secundar: Zoe Saldana (Emilia Perez)
  • Cel mai bun lungmetraj internațional: I’m Still Here (Brazilia)
  • Cel mai bun lungmetraj de animație: Flow
  • Cea mai bună scenografie: Wicked
  • Cel mai bun scenariu adaptat: Conclave
  • Cel mai bun scenariu original: Anora
  • Cea mai bună imagine: The Brutalist
  • Cel mai bun montaj: Anora
  • Cea mai bună coloană sonoră: The Brutalist
  • Cel mai bun cântec original: El Mal – interpretat de Zoe Saldana și Karla Sofia Gascon (Emilia Perez)
  • Cel mai bun sunet: Dune: Part Two
  • Cele mai bune efecte vizuale: Dune: Part Two
  • Cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură: The Substance
  • Cele mai bune costume: Wicked
  • Cel mai bun scurtmetraj animat: In the Shadow of the Cypress
  • Cel mai bun scurtmetraj de ficțiune: I’m Not a Robot
  • Cel mai bun lungmetraj documentar: No Other Land
  • Cel mai bun scurtmetraj documentar: The Only Girl in the Orchestra

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte Bonusuri

*Doar clienti noi

Depunere minimă 50 RON. Rulaj 5x în 60 zile. Pariuri min. 4 selecții (1.35 cote pre-match) sau 2 selecții (1.20 live).

Depunerea minimă necesară este de 50 LEI pentru primul bonus și 100 LEI pentru al doilea și al treilea bonus.

Bonusul este valabil doar pentru noii jucători care își verifică contul.

Depunere minimă 50 RON. Cerințe de rulaj 50x bonus + depunere. Miza maximă 50 RON. Bonus valabil 30 de zile. Retragere maximă 2.000 RON.

Oferta in curs de actualizare

Bonus de Bun Venit 

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.