Starul de la FCSB intenționează să părăsească echipa lui Gigi Becali: “Am avut discuții importante cu agenția mea”

Cu această ocazie, Joyskim Dawa a dat un interviu în presa din Franța, discutând printre altele despre viitorul său la echipa roș-albastră.

Joyskim Dawa dorește să părăsească FCSB

Joyskim Dawa le-a spus jurnaliștilor francezi că a fost dorit de mai multe cluburi din Premier League, însă a admis că nu a existat nicio ofertă concretă pentru el, deși au avut loc discuții cu agentul său.

Fundașul echipei roș-albaștrilor a dezvăluit că, deși are un contract valabil până în 2027 cu gruparea patronată de Gigi Becali, și-ar dori să se transfere într-un campionat mai competitiv, considerând că un transfer în Ligue 1 ar însemna împlinirea unui vis.

Am un contract cu FCSB până în 2027. Este adevărat că am avut solicitări din partea unor cluburi din Anglia, însă nu a fost nimic concret la momentul respectiv, dar au fost discuții serioase cu agentul meu. Acum, este clar că înaintând în vârstă, va trebui să fac pasul într-un campionat mai puternic, cu o vizibilitate mai mare pentru a-mi atinge obiectivele.

A fost o călătorie lungă de la Avranches, am întâmpinat dificultăți, dar, prin muncă, am reușit să depășesc acele momente. Să părăsesc Franța pentru a semna cu un club din străinătate a fost una dintre cele mai importante decizii din viața mea. Ieșirea din zona de confort m-a învățat multe și m-a format ca om și ca fotbalist.

Cu siguranță, ar fi extraordinar pentru mine să revin și să joc în Franța, să întru pe ușa din față ar fi un adevărat succes”, a declarat Joyskim Dawa pentru presa din Franța.

Fundașul din Camerun a jucat în Franța la US Avranches, iar în 2014 a semnat cu AS Monaco, unde a evoluat pentru echipa a doua. Ulterior, a avut un transfer în Portugalia la Gil Vicente și a jucat în Ucraina pentru FFK Mariupol între 2018 și 2020. După o scurtă aventură în Letonia, la Valmiera, Joyskim Dawa a semnat cu FC Botoșani, fiind abordat de Gigi Becali.

  • Patronul echipei roș-albaștrilor a achitat 350.000 de euro pentru transferul său.
  • Cota de piață a lui Joyskim Dawa este estimată la două milioane de euro, conform Transfermarkt.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte Bonusuri

*Doar clienti noi

Depunere minimă 50 RON. Rulaj 5x în 60 zile. Pariuri min. 4 selecții (1.35 cote pre-match) sau 2 selecții (1.20 live).

*New users only

Depunere minimă 50 RON. Cerințe de rulaj 35x bonus + depunere. Pariu maxim 25 RON. Bonus valabil 10 zile. Skrill/Neteller nu sunt eligibile.

Depunere minimă: 50 RON (Depunerea #1 și #3) / 100 RON (Depunerea #2)
Depunerea minimă necesară este de 50 LEI pentru primul bonus și 100 LEI pentru al doilea și al treilea bonus.

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

Bonus Bun Venit:
Oferta
in curs de
actualizare

Oferta in curs de actualizare

Don

Sport: 500 RON
Cazino:2000RON + 150RB

Oferta in curs de actualizare

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.