Ștefan Târnovanu, portarul echipei FCSB, a participat la o conferință de presă înaintea meciului cu Olympique Lyon, unde a fost întrebat despre posibilitatea unui transfer.
Reprezentanți de la Napoli și Galatasaray au venit în București pentru a-l urmări pe Târnovanu în meciul cu Lyon. Potrivit contractului său, portarul are o clauză de reziliere în valoare de zece milioane de euro.
Întrebările lui Târnovanu despre Napoli și Galatasaray
Târnovanu a declarat că nu este la curent cu interesul echipelor menționate și a subliniat că se va concentra pe activitățile de la FCSB până la finalul sezonului.
„Sunt în top datorită coechipierilor, nu aș fi reușit fără ei. M-au susținut în fiecare meci. În legătură cu interesul, nu am primit nicio informație. Până în vară mă voi concentra aici și vom vedea ce se va întâmpla atunci, nu știu.”
„Vreau să le mulțumesc suporterilor noștri, care ne-au fost alături pe tot parcursul anului. Ei vin la fiecare meci, atât în campionat, cât și în competițiile europene. Mama se va uita la meci și îmi va ține pumnii, la fel și tata,” a menționat Târnovanu în cadrul conferinței.
În ultimii trei ani, Târnovanu a făcut parte din lotul echipei naționale, având ocazia să joace în trei meciuri, două dintre ele fiind integrale.
Potrivit site-urilor de specialitate, portarul de la FCSB este evaluat la 3,5 milioane de euro și a înregistrat 19 meciuri fără gol primit dintr-un total de 47, în toate competițiile.
Pronosticuri pentru meciul FCSB – Lyon
Specialiștii de la SportsMole consideră că prima manșă dintre FCSB și Lyon se va termina cu 2-2. Aceștia subliniază că echipa noastră va avea o motivație puternică având în vedere că joacă acasă.
”FCSB va încerca să profite la maximum de avantajul terenului propriu în această primă manșă, dar trebuie să ținem cont de faptul că va înfrunta o echipă care nu a fost învinsă în deplasare în ultimele 11 meciuri, incluzând două victorii și două egaluri.
Având acestea în vedere, ne așteptăm ca echipa din Franța să caute să obțină un rezultat favorabil, lăsând totul deschis pentru returul din săptămâna următoare,” au concluzionat cei de la sportsmole.co.uk.