„Să ne temi!”

Home » „Să ne temi!”

UTADinamo 0-2. Astrit Selmani, golgheterul echipei roș-albe, a discutat după victoria de la Arad despre competiția din play-off și despre noua lui poziție pe teren. Kosovarul a marcat al doilea gol al „câinilor” în fața celor de la UTA, ajungând astfel la 13 reușite în Superliga.

Selmani este un „vârf” clasic, însă în ultimele meciuri a fost folosit pe banda laterală de antrenorul Kopic, pentru a-i face loc în centru lui Stipe Perica. Deși are un total de 13 goluri în Superliga, Selmani a menționat că se străduiește să se adapteze la noul său rol. În partida cu UTA, a început ca extremă stângă, dar a încheiat meciul în atac, după ce Perica a fost înlocuit.

În plus, Selmani a tras un semnal de alarmă pentru adversarele lor în perspectiva intrării în play-off, subliniind că echipa sa nu va fi o simplă figurantă, chiar dacă nu are drept de participare în competițiile europene. Dinamo a intrat în play-off de pe locul 5 și are 26 de puncte după înjumătățirea acestora, fiind cu două puncte în spatele liderului FCSB.

Basarab Panduru a criticat un titular de la Dinamo: „Nu merită să joace”

Dinamo

Basarab Panduru a criticat un titular de la Dinamo: „Nu merită să joace”

Astrit Selmani: „Alte echipe trebuie să se teamă de Dinamo”

„Suntem bucuroși pentru cele 3 puncte. Mă străduiesc să contribui cât mai mult la echipă, să înscriu. Fac tot posibilul să mă adaptez la noua poziție. Visez să ajung la cel puțin 10 asiste. Acum joc într-o altă zona, unde trebuie să fac mai multe sprinturi și să mă mișc mai mult. Trebuie să mă familiarizez cu noile roluri.

Mărginean este un jucător valoros, chiar dacă are puține minute de joc. Este un element important pentru noi. Golul meu a fost posibil datorită contribuției lui. Obiectivul nostru înainte de startul sezonului a fost accederea în play-off. Am reușit, iar acum ne concentrăm pe competiția internă.

Avem 10 meciuri care sunt ca niște finale. Nu vrem să fim echipa pe care toată lumea o înfruntă cu ușurință. Trebuie să tratăm fiecare meci ca pe o finală. Următorul meci este cu CFR Cluj.

Avem calitate și noi. Alte echipe ar trebui să se teamă de noi. Atacăm, păstrăm posesia. Sper să fim cu toții în formă, fără absențe din cauza suspendărilor”, a afirmat Astrit Selmani.

6 asisteare Selmani în acest sezon de Superliga

Clasamentul din play-off:

  1. FCSB 28

  2. CFR Cluj 27

  3. Universitatea Craiova 26

  4. U Cluj 26

  5. Dinamo 26*

  6. Rapid 23

    * Beneficiază de rotunjire

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri

*New users only

Depunere minimă 50 RON. Cerințe de rulaj 35x bonus + depunere. Pariu maxim 25 RON. Bonus valabil 10 zile. Skrill/Neteller nu sunt eligibile.

Codurile bonus trebuie introduse la fiecare depunere pentru activarea ofertei.

Depunere minimă 50 RON, rulaj 7x depunere + bonus la cote minime de 1.80. Se aplică termeni suplimentari.

Oferta valabilă pentru primele 4 depuneri (minim 30 RON). Rulaj 35x pentru bonus + depunere. Rotiri gratuite valabile 3 zile.

Cazino - 100% Bonus până la 5.000 RON și 170 RON cashback

Cazino -   2.500 RON și 550 rotiri gratuite.

Sport - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Cazino -  10.000 RON & 1.000 Rotiri Gratuite

Sport - 180 Ron Pariu Gratuit

Cazino - 9999RON +  999 Rotiri Gratuite 

Sport- 600 RON 

   

Pariuri & Cazino - 700 RON Bonus, 100 RON Free Bets și 25 Free Spins, 2.200 RON și 680 Rotiri Gratuite

Cazino - 7.000 RON și 777 Rotiri Gratuite

Sport:1750 RON
Cazinou: 4500 RON + 150rotiri

Sport: 100% până la 400 RON
Cazino:3500RON + 700 Rotiri

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.