FC Noah, echipa de top din Armenia, a avut o prestație ușoară în meciul de pe terenul ultimei clasate, Gandzasar, câștigând cu 3-0 luni, după ce săptămâna trecută obținuse un rezultat similar tot în deplasare, în sferturile Cupei.
Goncalo Gregorio (29 de ani), atacantul adus în vară de la Dinamo, a reușit o ”dublă” în acest meci ('39 și '83), iar reușita localnicului Gor Manvelyan în minutul 28 a completat scorul. Astfel, acesta a ajuns la 17 goluri în 18 meciuri și conduce clasamentul golgeterilor din Armenia.
Apreciat cu 8.8 de Sofascore, fostul jucător al lui Dinamo a fost declarat omul meciului.
De asemenea, portughezul a atins un moment important, marcând cu Gandzasar golul cu numărul 300 pentru FC Noah în campionat, o reușită ce a fost descrisă de clubul armean drept un ”punct de referință”.
Cu o formație dominantă în campionat (Noah având acum 13 victorii la rând și 5 puncte avantaj față de locul doi, având și un meci în minus), precum și aproape de calificarea în semifinalele Cupei (în urma victoriei cu 3-0 în prima manșă cu Gandzasar), Goncalo Gregorio are șanse mari să obțină trei trofee la finalul sezonului.
Goncalo Gregorio: Evoluția de la Dinamo la FC Noah
”Gonçalo Gregório perfeito”, cum a fost numit recent de o publicație portugheză, sau ”Il Bomber”, așa cum a fost numit luna trecută, a părăsit Dinamo în vară și își desfășoară acum cel mai bun sezon din carieră la FC Noah.
41 de meciuri / 8 goluri și 2 pase decisive în sezonul 2023-2024 la Dinamo în toate competițiile:
Superligă – 39 de meciuri / 7 goluri și 2 pase decisive
Cupa României – 2 meciuri / 1 gol
33 de meciuri / 24 de goluri și 8 pase decisive în sezonul 2024-2025 la FC Noah în toate competițiile:
Campionatul Armeniei – 18 meciuri / 17 goluri și 6 pase de gol
Cupa Armeniei – 1 meci / 1 gol
Preliminariile Conference League – 8 meciuri / 6 goluri și o pasă de gol
Grupa unică din Conference League – 6 meciuri / o pasă de gol
Foto: FC Noah