Galacticii au reușit să câștige cu 2-1, datorită unei duble semnate de Kylian Mbappe. Foyth a înscris pentru gazde în minutul 7.
Cu acest rezultat, Real Madrid ocupă în prezent prima poziție în clasamentul campionatului spaniol, având 60 de puncte. FC Barcelona se află pe locul doi, cu 57 de puncte, dar cu două meciuri mai puțin jucate, iar Atletico Madrid este pe trei, cu 56 de puncte, având, de asemenea, un meci mai puțin disputat.
Carlo Ancelotti critică programarea meciului cu Villarreal
Meciul din liga a avut loc la doar 66 de ore după confruntarea cu Atletico Madrid, în returul optimilor UEFA Champions League.
La finalul confruntării cu Villarreal, Carlo Ancelotti a exprimat nemulțumirea față de această decizie.
“Această echipă are un caracter special și trebuie să le mulțumim jucătorilor. Este ultima dată când vom juca un meci cu mai puțin de 72 de ore de odihnă. Am solicitat acest lucru Ligii de două ori și nu s-a întâmplat nimic”, a declarat antrenorul italian.