Ladislau Boloni, în vârstă de 72 de ani, a fost distins cu titlul de legendă ANS, premiul fiind înmânat de Miodrag Belodedici. Emoțiile l-au copleșit pe antrenorul celebru, care le-a mulțumit tuturor celor prezenți și a devenit nostalgic, rememorând momente importante din cariera sa.
În cadrul evenimentului, Boloni a dorit să-i aducă un omagiu și lui Helmuth Duckadam, dedicându-i trofeul câștigat. De asemenea, Valentin Ceaușescu, menționat în timpul discursului, nu a putut să-și stăpânească lacrimile.
Ladislau Boloni: „Nu mă așteptam la atâta căldură și curiozitate”
„Mărturisesc că, la urcarea treptelor, emoțiile m-au copleșit, aveam o oarecare frică. Nu mă așteptam la atâta căldură și curiozitate din partea celor prezenți. Vreau să le mulțumesc pentru acest moment special!
Îmi face plăcere să reîntâlnesc cei mai talentați sportivi și sportive din anul 2024. Le doresc tuturor succes în continuare! Pe de altă parte, uitându-mă în public, am remarcat alți mari sportivi. Ca să devii campion, ai nevoie de caracter. Este o onoare să fiu alături de ei.
Între amintirile mele, cel mai emoționant moment ca fotbalist nu a fost pe teren, ci atunci când am aterizat la Otopeni, în 1986, venind acasă cu Cupa Campionilor. A fost o noapte târzie și când am ieșit, am văzut o mare de oameni, aproximativ 30.000, așteptându-ne.
Nu exagerez dacă spun că era o țară întreagă venită să ne susțină. Veniți pentru că acea victorie era și a lor, o victorie care le aducea înapoi demnitatea și bucuria. Să sărbătorești alături de astfel de oameni este cu adevărat special.
Nu cred că vă dezvălui un mare secret când spun că fotbalul din Occident este extrem de exigent și dur, dar și valoros. Ca antrenor, consider că marele meu succes este că am reușit să mă mențin acolo timp de aproape 30 de ani. Valurile care m-au lovit nu m-au doborât, am rămas în picioare și, pe deasupra, am obținut și rezultate frumoase.
Am câștigat campionate, cupe și am fost mentor pentru mulți tineri care au jucat un fotbal excepțional. Aceste realizări mi-au adus recunoaștere și apreciere, dar parcă niciodată nu s-au comparat cu stima pe care o am acasă.
De la Botoșani până la Reghin și Cluj, de la o localitate mică până la Sighișoara și Brașov, acest respect mă înconjoară mereu. Evident, este foarte plăcut și valoros pentru mine.
Chiar trebuie să menționez orașul meu natal, Târgu Mureș, care mereu m-a susținut și m-a iubit? Nu aș fi Boloni dacă aș uita să menționez regiunea care m-a ocrotit oriunde m-aș fi aflat, fie la Steaua, fie în echipa națională. Am fost fericit și rămân la fel!
Toate drumurile duc la București! Până la urmă, Bucureștiul a fost și este parte din mine. Vă invit să ne întoarcem în 1981, când, după 2 ani în care, conform unei decizii de la Comitetul Central, eu trebuia să fiu uitat de echipa națională.
Naționala a întâmpinat dificultăți, nu din vina mea. S-a schimbat antrenorul, iar pe 1 noiembrie, în ziua morților, mă întorceam de la mormântul tatălui meu.
Ajuns acasă, a sunat telefonul, iar acel om cu care am discutat, la final mi-a spus: „Am nevoie de tine!”. Aceasta era o afirmație plină de curaj în acele vremuri.
Contestase recrutarea mea în echipa națională. Erau cuvinte pe care nimeni nu le-a mai spus în ultimii doi ani, iar acele 4 cuvinte mi-au schimbat radical viața. Cine a rostit aceste cuvinte nu mai este printre noi pentru că se ocupă de națională, iar voi ghiciți că este vorba de Mircea Lucescu. Îți mulțumesc pentru curajul tău!”, a declarat Boloni.
Fotbalul este un sport de echipă, dar acest trofeu este al meu. Deși realizez că este normal să-l împar cu colegii mei de la ASA Târgu Mureș și de la echipa națională. Îmi retractez cuvintele, am spus că nu voi menționa nume. Trofeul nu este doar al meu, ci și al lui Nea Ion Alexandrescu. De asemenea, este al lui Nea Emi și al lui Nea Puiu. Este al lui Fane Iovan, căpitanul de la Sevilla, al lui Belo, al lui Bumbescu, Bumbi al nostru și nu în ultimul rând, al lui Ilie Bărbulescu, al lui Bălan și al lui Tudorel Stoica, Gabi Balint, Gheorghe Hagi etc.
– Ladislau Boloni
La finalul discursului, Boloni a dorit să împărtășească trofeul cu două persoane speciale pentru el. Valentin Ceaușescu, prezent la eveniment, a fost surprins plângând în momentul în care a fost menționat.
„Trofeul mai aparține cuiva, unei persoane speciale, puternice și foarte inteligente, și îmi face o deosebită plăcere că se află aici, alături de noi. Valentin, trofeul este și al tău! Am comis o mare greșeală: acest trofeu este și al lui Duckadam!”, a concluzionat Boloni.
