Echipamentul pe care naționala României îl va purta în preliminariile Cupei Mondiale a fost lansat: “Tricoul care ne scoate în evidență”

Partida dintre România și Bosnia se apropie (vineri, ora 21.45), iar meciul de pe Arena Națională se va desfășura într-o atmosferă electrizantă, toate biletele fiind deja epuizate. Astfel, peste 50.000 de fani vor umple tribunele celui mai mare stadion din țară.

Echipament nou pentru naționala României

Înaintea debutului campaniei de calificare la Cupa Mondială din 2026, FRF a prezentat noul echipament al naționalei, având ca motto “Tricoul care ne face văzuți”.

“Tricoul galben este elementul principal al noii colecții, simbolizând tradiția și pasiunea suporterilor români. Inspirat de modelul iconic purtat la Cupa Mondială din 1994, acest design îmbină estetica modernă cu puterea simbolică a trecutului. Tricolorul este subliniat prin dungi laterale, vizibile din toate unghiurile, amintind că identitatea națională este întotdeauna prezentă, indiferent de locul în care ne aflăm.”

“Acest echipament povestește despre ce înseamnă să fii român, fie că te afli în țară sau în diaspora. Tricolorul devine un pod către rădăcinile noastre culturale, un simbol al mândriei și al perseverenței.”

Sursa foto: Federația Română de Fotbal

  • Tricou1

Lotul României pentru meciurile cu Bosnia și San Marino:

Portari: Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 30/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 3/0);

Fundași: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 27/1), Deian ⁠SORESCU (Gaziantep FK | Turcia, 20/0), Virgil ⁠GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 2/0), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 37/1), Mihai POPESCU (FCSB, 0/0), Denis CIOBOTARIU (FC Rapid 1923, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 44/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 46/6);

Mijlocași: Marius MARIN (Pisa | Italia, 28/0), Adrian ȘUT (FCSB, 4/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 65/11), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 79/15), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 45/5), ⁠Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 0/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 33/9), Olimpiu MORUȚAN (Pisa | Italia, 15/1), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 21/4), Florin TĂNASE (FCSB, 18/3), Dennis POLITIC (Dinamo, 0/0);

Atacanți: Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 20/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 41/5), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 3/1).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte Bonusuri
Depunere minimă: 50 RON (Depunerea #1 și #3) / 100 RON (Depunerea #2)

*New users only

Depunere minimă 50 RON. Cerințe de rulaj 35x bonus + depunere. Pariu maxim 25 RON. Bonus valabil 10 zile. Skrill/Neteller nu sunt eligibile.

Depunerea minimă necesară este de 50 LEI pentru primul bonus și 100 LEI pentru al doilea și al treilea bonus.

*Doar clienti noi

Depunere minimă 50 RON. Rulaj 30x (cazinou) / 10x (sport). Pariu fără risc 250 RON. Rotiri gratuite în funcție de depunere. Valabil 10 zile.

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

Sport: 50% -> 500 RON
Cazino:3500RON + 800Rotiri

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.