Scandal după Rapid – Universitatea Craiova! Șumudică și Petrila i-au cerut explicații lui Kovacs! Ce s-a întâmplat apoi

Oltenii au deschis scorul prin Mekvabishvili în minutul 18. Egalitatea a fost restabilită în minutul 55, după un autogol al lui Zajkov, însă oltenii au continuat să preseze și au marcat golul victoriei în prelungiri, prin Alex Mitriță.

Tensiuni după meciul Rapid – Universitatea Craiova

Partida din Giulești a fost marcată de tensiuni. La pauza meciului, Marius Șumudică a avut un conflict verbal cu un membru al staff-ului oltenilor. După fluierul final, atât Șumudică, cât și Claudiu Petrila s-au îndreptat către arbitru pentru a-i solicita explicații.

Arbitrul nu a rămas în discuții și i-a arătat cartonașul galben lui Marius Șumudică. În ceea ce-l privește pe Petrila, acesta a fost sancționat mai sever, primind direct cartonașul roșu. Astfel, Claudiu Petrila va rata următoarele două meciuri ale echipei Rapid, inclusiv confruntarea cu Metalul Buzău din sferturile Cupei României și meciul împotriva lui Dinamo din etapa a treia a play-off-ului.

După finalul meciului, tinerii suporteri ai lui Rapid au pătruns pe teren, în timp ce suporterii din Craiova au rămas în sectorul rezervat fanilor vizitatori și au sărbătorit victoria alături de jucători.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Alte Bonusuri

Oferta este disponibilă doar pentru conturi verificate. Bonusul se acordă după selectarea ofertei și finalizarea primei depuneri efective.

Valabil doar pentru conturi noi, cu depunere minimă de 50 RON. Rulaj 35x în 10 zile, rotiri valabile 72h.

Bonus: 100 Rotiri Gratuite la jocul Shining Crown, fără depunere, pentru jucătorii noi care își verifică contul.

Depunere minimă 50 RON, rulaj 7x depunere + bonus la cote minime de 1.80. Se aplică termeni suplimentari.

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

Oferta in curs de actualizare

Până la 10.000 RON & 1.000 Rotiri Gratuite

Oferta in curs de actualizare

Sport: 100% până la 400 RON
Cazino:3500RON + 700 Rotiri

Sport:1750 RON
Cazinou: 4500 RON + 150rotiri

Oferta in curs de actualizare

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.