

Mario Balotelli, atacantul echipei Genoa, a exprimat nemulțumirea pe rețelele de socializare din cauza neglijării sale de către antrenorul Patrick Vieira în 2025. ”Era cineva care ar fi trebuit să se ocupe de Mario rebelul de la 16 ani, nu de jucătorul matur de acum!”, a scris italianul de 34 de ani în Instagram Story-ul său.
Jucătorul, cu 36 de selecții și 14 goluri pentru Squadra Azzurra, a lansat din nou critici la adresa celor care nu l-au considerat demn de a face parte din echipa lui Patrick Vieira, presa italiană sugerând că mesajul său ar fi fost indirijat chiar către antrenorul cu care a avut neînțelegeri la Nice.

„Cineva de pe-aici merită nu un Mario matur, ci pe rebelul de 16 ani. Poate ar înțelege cu adevărat ce înseamnă o astfel de lipsă de respect”, a adăugat Balotelli, fără apecifica persoana vizată.
Balotelli nu joacă din decembrie. Recent, și-a rupt mâna!
În ciuda promisiunii de a se comporta, Balotelli nu a reușit să-l convingă pe Patrick Vieira să îl folosească, ultima oară când a intrat pe teren fiind pe 21 decembrie, în primul meci al lui Genoa sub conducerea lui Dan Șucu.

Povestea publicată pe Instagram de Mario Balotelli
Balotelli a fost ultima schimbare efectuată de antrenor în meciul complicat cu Napoli (1-2), intrând în minutul 83 în locul lui Miretti, încercând să contribuie la obținerea egalării pe stadionul Luigi Ferraris. El a avut o oportunitate bună de a înscrie, dar mingea deviind s-a dus pe lângă poarta lui Meret.
De atunci, Balotelli a fost inclus pe lista rezervelor (nefolosite) doar în două meciuri, cu Lecce și Parma, după care a dispărut complet din lot. A continuat doar antrenamentele, iar de peste o lună s-a accidentat, fracturându-și al cincilea metacarpian al mâinii drepte, având nevoie de intervenție chirurgicală.