România, mereu captivantă: Federația de Atletism organizează alegeri idiosincratice. În spatele unei situații incredibile

Home » România, mereu captivantă: Federația de Atletism organizează alegeri idiosincratice. În spatele unei situații incredibile

Federația Română de Atletism (FRA) a stabilit data alegerilor pentru 11 aprilie. Trei candidați s-au înscris pentru funcția de președinte: Constantina Diță (fostă campioană olimpică la maraton), Florin Florea (președinte al federației între 2017 și 2021) și Mădălin Badea (membru în Consiliul FRA).

Anișoara Cușmir-Stanciu (62 de ani), care a condus federația în perioada 2021-2025, a decis să renunțe la funcția sa. Într-o declarație, fosta campioană olimpică și-a motivat alegerea.

Nu voi mai depune candidatura. Sunt pensionară din luna septembrie. Viața continuă și după sport. Am fost activă în acest domeniu încă de la vârsta de 10 ani și acum am peste 60 de ani. Consider că a fost suficient. Vreau să îmi dedic mai mult timp mie, familiei, fiicei mele și nepoțelelor mele. Totuși, dacă va fi nevoie de ajutorul meu, voi fi dispusă să ajut cu mare plăcere, dar nu în cadrul federației“, a declarat Anișoara Cușmir-Stanciu.

Alegeri cu 130 de cluburi fără drept de vot!

Un aspect șocant în pregătirea alegerilor, care se vor desfășura în 3 zile, este situația ciudată în care se află 130 din cele peste 300 de cluburi afiliate la FRA, care nu au drept de vot la scrutinul de vineri!

De ce s-a ajuns în această situație? Aproximativ 50 de cluburi nu au plătit cotizația anuală către federație, iar alte 80 de cluburi nu au avut sportivi în competiții în ultimii 2 ani! Aceasta din urmă subliniază parțial „moartea“ atletismului în România.

Steaua, club cu cotizație neplătită dintr-un buget uriaș

Printre cele 50 de cluburi care nu și-au achitat cotizația anuală se află, surprinzător, și Clubul Sportiv Steaua. Aceasta are un buget prevăzut de 34 de milioane de euro din partea Ministerului Apărării Naționale pentru 2025. Totuși, în ciuda acestui buget considerabil, secția de atletism nu a plătit cotizația către federație și a pierdut dreptul de vot la alegerile din 11 aprilie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Rulaj x35 pentru bonus și x40 pentru câștiguri din rotiri gratuite. Depunere minimă 100 RON. Valabil 7 zile, rotirile expiră în 2 zile.
Bonusul este valabil doar pentru pariuri LIVE multiple, cu cote între 2.5 și 20. Free Bet-ul expiră în 7 zile și nu permite Cash Out.
Rulaj de 35x pe depunere+bonus și pe câștigurile din rotiri; 7 zile pentru a finaliza pariurile.
Codurile bonus trebuie introduse la fiecare depunere pentru activarea ofertei.

Cazino - 3.000 RON și 600 Rotiri Gratuite pentru sloturi Amusnet.

Sport:1750 RON
Cazinou: 4500 RON + 150rotiri

Cazino - 2.500 RON și 500 rotiri gratuite 

Pariuri - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Cazino - 4500 RON + 300 Rotiri Gratuite

Pariuri & Cazino - 700 RON Bonus, 100 RON Free Bets și 25 Free Spins, 2.200 RON și 680 Rotiri Gratuite

1000 RON + 800 rotiri + 100 rotiri la verificare

Cazino  - 3500 RON  + 300 Rotiri Gratuite

Cazino - 6000 RON sau 1500 Rotiri Gratuite la primele trei depuneri!

Pariuri - 75 RON Free Bet.

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.