Dinamo încheie un parteneriat cu sponsorul care a contribuit la cea mai mare performanță din istoria clubului

Home » Dinamo încheie un parteneriat cu sponsorul care a contribuit la cea mai mare performanță din istoria clubului

Dinamo a anunțat recent pe pagina oficială de Facebook a clubului că pe 10 aprilie va fi prezentat noul sponsor tehnic, Puma, care a fost alături de echipă și în anii '80, în timpul cea mai mare performanță a grupării din Ștefan cel Mare.

Bucureștenii au oferit un teaser înainte de prezentarea oficială, prezentând un clip video scurt cu imagini retro de la meciul Dinamo – Hamburg 3-0 din 1983, în care apare Costel Orac, eroul acelei confruntări istorice, alături de cadre din prezent de pe Arena Națională, realizându-se o legătură între generații.

Dinamo va colabora cu Puma începând cu 10 aprilie

Începând cu sezonul 2025-2026, Dinamo va avea Puma ca sponsor tehnic, încheind astfel colaborarea cu Macron, sponsorul echipei din 2017.

Puma a fost sponsor tehnic al dinamoviștilor în cea mai înfloritoare perioadă din istoria clubului, în anii '80, când echipa a ajuns până în semifinalele Cupei Campionilor Europeni, unde a fost eliminată de Liverpool, după 0-1 în deplasare și 1-2 la retur.

Dinamo semnează cu sponsorul avut la cea mai mare performanță din istoria clubului

Fotbaliștii lui Dinamo în echipamentul Puma

Anterioara colaborare cu Puma a avut o semnificație specială pentru Dinamo, subliniind statutul echipei în fața adversarelor sale.

„Când ieșeam pe teren în tricourile roșii de la Puma, care străluceau pe noi, existau deja 1-0 în favoarea noastră, chiar din vestiare. Adversarii erau copleșiți de ceea ce vedeau pe teren”, a declarat Ionuț Lupescu.

În prezent, în Superligă, o singură echipă colaborează cu Puma: Universitatea Craiova, care a extins parteneriatul cu doi ani în urmă, până în 2027.

Printre cluburile mari din Europa care colaborează cu Puma se numără Olympique de Marseille, AC Milan, Manchester City și Borussia Dortmund.

Sezonul următor vom avea un tricou personalizat pentru echipa noastră, care nu va fi disponibil altundeva. Sper să fie cel mai frumos tricou pe care Dinamo l-a avut vreodată.

– Romeo Bănică, director de marketing Dinamo

Clasamentul din play-off-ul Superligii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri

Valabil pentru conturi noi, codurile bonus trebuie introduse la depunere, rotirile și bonusul expiră după 7 zile, suma maximă convertibilă 10.000 Lei.

Bonus valabil 1 zi, activare imediată, rulaj 40x la depunere și bonus, câștig maxim 10.000 RON sau 1.000 RON la Wisdom of Athena.

Doar pentru clienți noi din România. Depunere minimă 50 RON. Rulaj 8x în 14 zile. Cota minimă 1.65. Skrill și Neteller nu sunt eligibile.
Depui minimum 50 RON pentru a primi bonusul. Free Spins disponibile doar pe Shining Crown. Bonusul și câștigurile din rotiri trebuie rulate conform cerințelor în 7 zile.

Cazino - 9999RON +  999 Rotiri Gratuite 

Sport- 600 RON 

   

Cazino - 2.500 RON și 500 rotiri gratuite 

Pariuri - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Cazino -   2.500 RON și 550 rotiri gratuite.

Sport - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

1000 RON + 800 rotiri + 100 rotiri la verificare

Cazino- 100% bonus până la 1.000 RON, 75% până la 500 RON și 50% până la 1.000 RON + 550 rotiri gratuite.

Pariuri - 100% până la 200 RON

Pariuri & Cazino - 700 RON Bonus, 100 RON Free Bets și 25 Free Spins, 2.200 RON și 680 Rotiri Gratuite

Cazino - 3.000 RON și 600 Rotiri Gratuite pentru sloturi Amusnet.

Cazino  - 3500 RON  + 300 Rotiri Gratuite

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.