Universitatea Craiova, atac asupra FCSB înainte de confruntarea directă: „A câștigat dintr-un penalty dat ‘ca pe vremuri'”

Home » Universitatea Craiova, atac asupra FCSB înainte de confruntarea directă: „A câștigat dintr-un penalty dat ‘ca pe vremuri'”

FCSB conduce în campionat cu 35 de puncte, având două puncte în fața echipei CFR Cluj și trei în fața Universității Craiova.

Oltenii atacă dur FCSB

Întrucât se confruntă două echipe rivale la titlu, tensiunile între ele sunt extrem de ridicate.

Cu câteva zile înainte de meci, oltenii au criticat aspru echipa roș-albastră în programul distribuit la stadion. Aceștia au susținut că formația lui Gigi Becali se află în fruntea clasamentului datorită unui penalty obținut „ca pe vremuri” în partida cu U Cluj, care s-a încheiat cu 1-0.

De asemenea, oltenii și-au manifestat nemulțumirea față de eliminarea lui Safira, acesta neputând participa la meciul cu FCSB.

Astfel, oltenii au intitulat avancronica meciului: „Un derby între cei ce primesc penalty-uri ușor și cei care primesc cartonașe roșii ușor”.

FCSB a preluat conducerea în clasament etapa trecută, după ce a câștigat dintr-un penalty acordat ‘ca pe vremuri' cu U Cluj. Astfel, a rămas singura echipă neînvinsă în primele trei meciuri de playoff, în condițiile în care noi am suferit o înfrângere, în premieră, luni seara cu CFR.

De remarcat este că, deși penalty-ul avut de FCSB cu U a fost acordat extrem de ușor, fără o justificare reală din partea VAR, președintele CCA Kyros Vassaras i-a transmis felicitări lui Sorin Costreie pentru că l-a convocat pe Szabolcs Kovacs să revadă faza pe monitor.

Nu îmi amintesc ca domnul Vassaras să fi felicitat și echipa VAR care a revizuit faze controversate pentru a acorda penalty-uri ușoare echipei noastre, dar asta poate și pentru că nu îmi amintesc când am primit noi un penalty ușor, ‘peste capul' arbitrului central. Pentru noi, mai degrabă se dau ușor cartonașe roșii, chiar și atunci când acestea sunt în defavoarea noastră.

Așa s-a întâmplat și în cazul lui Safira, care a primit primul cartonaș galben pentru o fază în care nu a fost prea evident faultul, iar al doilea într-un moment în care iertarea, mai ales în contextul celui de-al doilea avertisment, ar fi fost decizia corectă. Faptul că arbitrii care ne-au condus meciul cu CFR sunt capabili de iertare s-a văzut în numeroase faze (mult mai dure decât faultul care a dus la ’al doilea galben’ al lui Safira), în care echipa gazdă a scăpat de galben și, în unele situații, chiar nu s-a dictat fault.

Practic, arbitrii au arătat capacitate de iertare, dar nu și echidistanță, cum a subliniat și Mihai Rotaru, care nu a acuzat faze sau greșeli specifice la finalul meciului, ci ‘măsuri duble'”, se menționează în programul meciului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Bonusul se acordă doar clienților înregistrați prin canalele partenere. FreeBet de 40 LEI necesită o depunere minimă de 20 LEI. Rotirile gratuite trebuie rulate x30.
Rulaj de 35x pe depunere+bonus și pe câștigurile din rotiri; 7 zile pentru a finaliza pariurile.
Depui minimum 50 RON pentru a primi bonusul. Free Spins disponibile doar pe Shining Crown. Bonusul și câștigurile din rotiri trebuie rulate conform cerințelor în 7 zile.

*Doar clienti noi

Depunere minimă 100 RON. Cerințe de rulaj 6x bonus + depunere. Cote minime 2.0 (simplu) / 1.5 (multiplu). Pariu maxim 250 RON. Skrill/Neteller excluse. Valabil 30 zile.

Sport: 50% -> 500 RON
Cazino:3500RON + 800Rotiri

Don

Sport - 500 RON
Cazino - 6000RON + 500 rotiri Gratuite

Pariuri & Cazino - 500 RON , 40 RON Free Bet + 199 Rotiri

Pariuri & Cazino - 700 RON Bonus, 100 RON Free Bets și 25 Free Spins, 2.200 RON și 680 Rotiri Gratuite

Cazino - 3.000 RON și 600 Rotiri Gratuite pentru sloturi Amusnet.

Cazino - 4500 RON + 300 Rotiri Gratuite

Sport: 500 RON
Cazino:1000RON

100% bonus până la 5.000 RON + 250 RON pariu fără risc + 725 rotiri gratuite.

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.