Extrema Parmei a suferit o ruptură musculară și nu a avut ocazia să joace sub conducerea lui Cristi Chivu. Cel mai probabil, sezonul lui Valentin Mihăilă este încheiat, iar fotbalistul profită acum de zilele libere.
În ziua în care echipa sa a remizat cu Fiorentina, cu scorul de 0-0, Valentin Mihăilă a fost surprins pe stadionul „Ion Oblemenco” la meciul dintre Universitatea Craiova și FCSB.
Ce a declarat Cristi Chivu după remiza cu Fiorentina
”Mi se pare că am început bine, am creat imediat câteva ocazii, dar nu am reușit să menținem intensitatea celor prime minute. Să joci aici nu este niciodată ușor, Fiorentina are jucători capabili să ne pună în dificultate. Nu este întâmplător că multe echipe mari au pierdut aici. Am încercat să preluăm inițiativa și ne-am asumat riscuri până la final, cu schimbări ofensive, expunându-ne puțin mai mult în apărare, dar sunt mulțumit de evoluția fundașilor centrali.
Pe hârtie pare mult, iar în practică vom observa. Sper că jucătorii să realizeze că nu oricine poate obține un rezultat cu Inter sau la Firenze și că și noi trebuie să începem să arătăm mai mult curaj. Totuși, nu am ce să le reproșez băieților; au dat tot ce au avut și s-au sacrificat. Treptat, vom reuși să îmbunătățim aspectul jocului.
Am reușit să ratăm de la doi metri de poartă… Trebuie să învățăm să gestionăm momentele meciului, dar echipa reacționează și este într-o continuă creștere”, a declarat Cristi Chivu la finalul meciului.