Echipa se află în prezent în play-out-ul Ligii a II-a, Grupa A, ocupând locul 2 cu 30 de puncte, la cinci puncte în spatele liderului Corvinul Hunedoara.
Promovarea este deja imposibilă în această sezon, iar tensiunile cresc în jurul clubului condus de Adrian Mititelu. În acest context, un susținător al echipei a făcut critici dure la adresa patronului.
„Conduce un singur om echipa… e antrenor, finanțator, doctor, tot ce își dorește! Ce să le spui? Mai bine nu-i bagi în seamă”, au fost cuvintele sursei.
Adrian Mititelu a petrecut 20 de luni în detenție
Mititelu este cunoscut nu doar pentru implicarea sa totală la echipă, ci și pentru numeroasele controverse legale care i-au marcat ultimii ani.
De exemplu, în 2014, a fost trimis în judecată de DIICOT pentru mai multe infracțiuni economice. Procesul s-a încheiat în 2021, când faptele s-au prescris.
În 2020, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru evaziune fiscală și înșelăciune. A fost eliberat în iulie 2022, după ce a ispășit 20 de luni din pedeapsă.