Deși nu îmi doream să urmăresc acest meci după eliminarea lui Liverpool, m-am trezit – fără să fiu consultat! – să discut despre dubla dintre PSG și Aston Villa. Aș fi preferat Dortmund – Barcelona, dar cineva a vrut să-mi facă o favoare. N-a reușit.
Cine ar fi prezis, la pauză, că PSG va trebui să supraviețuiască ultimei reprize a întâlnirii cu Aston Villa? Observ cu uimire presiunea publicului din tribune și cum s-au desfășurat lucrurile, de la golul lui McGinn la cel al lui Konsa, la doar trei minute distanță.
Mă gândesc la Istanbul și la minunea lui Liverpool din 2005 cu Milan – cele șase minute care au schimbat istoria fotbalului. O energie invizibilă care apare periodic în fotbal și pe care puțini reușesc să o gestioneze până la capăt. Aston Villa nu a reușit.
În colțul opus al încăperii, prietenul meu, suporter al lui Villa, se menține surprinzător de calm. Atașamentul față de o echipă aflată la 3000 de kilometri distanță este cu adevărat remarcabil – aș paria că mulți localnici nu investesc la fel de mult. El rămâne calm.
Este întruchiparea pesimismului când vine vorba de Aston Villa. Am fost martor la episoade intense de nervozitate după o ratăre în meciuri de mijlocul clasamentului în Premier League, critici dure la adresa unor jucători care au greșit o preluare sau monologuri furioase de cinci minute pentru o decizie contestată. Villa marchează de două ori în trei minute. Și el rămâne calm.
Prietenul meu care susține Aston Villa nu călătorește cu avionul. Nu a văzut statuia lui William McGregor, nici trofeul Ligii Campionilor din muzeu, nu a lăsat un mesaj pe cărămizile memoriale de la Holte End.
Azi-noapte, Villa a părut că joacă și pentru el. Nu poți să ieși din Liga Campionilor într-o manieră mai onorabilă.
Sunt momente pe care banii le pot oferi o dată sau de două ori, până când orice trofeu devine o banalitate, iar orice eliminare este marcată de profundă dezamăgire. Recunoștința se transformă într-un termen vag, pe care l-ai cunoscut cândva.
Celor care cred că banul va triumfa în fotbal le recomand să vizioneze măcar 20 de minute din meciul de pe Villa Park. Au trecut aproape 15 ani de când Qatar Sports Investments a preluat echipa pariziană. PSG nu a câștigat încă trofeul Ligii. Ar fi putut suferi și mai mult dacă lui Konsa nu i-ar fi lipsit un centimetru pentru a marca din nou.
Chiar și așa, să fim realiști. PSG este semifinalista pe merit. A fost echipa superioară. Din orice punct de vedere statistic sau valoric. Dar asta nu e totul.
Important este că fotbalul continuă să ofere ce viața nu poate oferi întotdeauna – istoria, chiar dacă pentru câțiva oameni sau pentru inima unui microbist, este scrisă și de cei care pierd.
