ANUNȚ OFICIAL!
Avem plăcerea de a anunța că echipa națională de polo a României, categoria seniori, a reușit să se califice la Campionatul Mondial de Polo 2025, ce se va desfășura la Singapore între 11 și 24 iulie 2025!
România, la al doilea Campionat Mondial consecutiv
„Aceasta va reprezenta a doua participare consecutivă la un Campionat Mondial, după un interval de 11 ani fără prezență!’
Potrivit informațiilor oferite de federație, această realizare a fost posibilă în urma rezultatelor de la Finala Cupei Mondiale de seniori din Muntenegru (11-13 aprilie 2025) și subliniază performanțele foarte bune ale echipei naționale în 2024!”
Declarațiile președintelui federației, Alexandru Matei
„Sunt extrem de fericit că am putut să fiu alături de băieți în momentele esențiale, că au avut încredere în mine și în ce le-am spus înainte de Campionatul European din Croația 2024, precum și în visurile pe care le-am construit împreună!”
„Aceasta este rodul muncii lor, al determinării pe care au arătat-o și al eforturilor noastre, ale celor care am încercat să creștem nivelul de performanță al echipelor naționale!”
„În final, vreau să mulțumesc tuturor sponsorilor noștri, care devin tot mai esențiali în asigurarea celor mai bune condiții de pregătire pentru sportivii noștri!”
„Sunt bucuros acum, însă sunt conștient că mai avem multe de îmbunătățit și sunt pregătit să începem acest drum lung și provocator spre Los Angeles!”
Tragerea la sorți pentru Turneul de Polo pe Apă din cadrul Campionatului Mondial – Singapore 2025 va avea loc la Budapesta, pe 7 mai 2025!
„Eternul derby” în finala Superligii Naționale?
Vicecampioana Dinamo București a învins miercuri, pe teren propriu „Tolea Grințescu” din Ștefan cel Mare, formația CSM Oradea, cu scorul de 12-10, în primul meci al semifinalei Superligii Naționale la polo masculin, decizia fiind luată practic în ultimul „sfert”.
Pe reprize, scorul a fost 3-5 (Oradea având un avantaj de 4-1), 4-2, 1-1, 4-2.
Niko Cubranic, cu 5 goluri, a fost declarat cel mai valoros jucător în semifinale.
Meciurile 2 și 3 sunt programate pentru 7 și 10 mai, la Oradea și, respectiv, București, iar prima echipă care obține două victorii se va califica în finala stagiunii.
Campioana Steaua București s-a calificat deja în finală, având două victorii în fața Rapid București (21-9 și 17-6).
Finala Superligii se va desfășura pe parcursul a cinci meciuri, între 17 și 29 mai.