Există echipe care nu iau în considerare înlocuirea antrenorului în cazul unor rezultate surprinzătoare, iar în Giulești se resimte afecțiunea suporterilor față de Șumudică.
Situația echipei giuleștene nu este foarte diferită de cea din sezonul anterior, doar că obiectivele sunt încă în față: Cupa României și un loc în competițiile europene. Nicio distanță nu pare insurmontabilă, iar dacă giuleștenii își mențin ritmul, pot recupera rapid punctele necesare.
De ce nu este în pericol Șumudică, deși presiunea crește în Giulești?
Pentru că, asemenea unui personaj dintr-o baladă balcanică, el este mai mult decât un simplu antrenor – reprezintă un simbol viu, o emblema a pasiunii și tradiției rapidiste.
Este atât iubit, cât și criticat, dar este parte din identitatea echipei – crescut în spiritul tribunei, nu în medii sterile din fotbalul modern. Vine cu un amestec de haos și optimism, scandal și dăruire. Reprezintă ceea ce a fost întotdeauna Rapidul: o echipă cu sufletul pe tavă, cu emoții la vedere, dar cu un spirit cald. Este genul de echipă care are un temperament exploziv, iar antrenorul provine din inima Giuleștiului, chiar dacă a crescut în Piața Romană, un loc plin de povești.
Conducerea întâmpină dificultăți în a lua o decizie împotriva lui nu doar din considerații financiare sau strategice, ci și pentru că în ochii suporterilor persistă imaginea băiatului din Giulești, devenit lider în confruntări dificile. O despărțire ar putea fi percepută ca o trădare, nu ca o simplă decizie administrativă.
Și apoi, cine ar putea veni în locul lui? Ce antrenor ar avea capacitatea de a revitaliza atmosfera și de a umple stadionul cu energie? Rămâne în funcție deoarece, în ciuda rezultatelor variate, știe să spună povestea Rapidului — o poveste cu eșecuri, dar și cu rebeliune, vise și determinare.
Rămâne pentru că, în vremurile tot mai tehnocratic ale fotbalului, el este ca o poezie rostită cu patimă, o elegie rapidistă plină de emoții.
Presiune în locurile de tradiție
Șumudică simte afecțiunea suporterilor, posedă abilitatea de a transforma situațiile dificile în oportunități, iar dacă echipa ar decide să renunțe la el, ar exista repercusiuni serioase. În fotbalul românesc, cei care își câștigă dragostea tribunelor nu sunt uitați niciodată.
Pentru Universitatea Cluj, Neluțu Sabău reprezintă un exemplu de seriozitate și dedicare, iar la Craiova, chiar dacă Mirel Rădoi nu a jucat acolo, este totuși un simbol al Olteniei, iar plecarea sa ar genera nemulțumiri în rândul suporterilor.
În fotbalul românesc există puține situații în care antrenorul devine o parte esențială a valorilor și tradiției echipei. Șumudică este cel mai reprezentativ exemplu, iar despre Hagi, deși a obținut multe trofee, puțini ar considera că ar trebui să plece vreun moment din Constanța, locul său de origine.
Cum ar fi fost dacă
După o înfrângere cu U Cluj, în urma unui meci dezamăgitor, imaginați-vă cum ar suna scandarea demisiei pentru un alt antrenor. Dar Șumudică are un loc special în inima fanilor, simte sprijin necondiționat, iar suporterii ar fi dispuși să renunțe la jucători pentru a-l păstra pe el, având încredere că va duce Rapidulețul pe drumul cel bun.
În prezent, problema nu constă în antrenor, ci în conducere, care trebuie să acționeze și să aducă jucători competenți… chiar dacă Șumudică ar avea de gestionat toate transferurile, orice eșec ar atinge tot conducerea, care ar fi responsabilă pentru un alt sezon nereușit.
