Românul a suferit o accidentare la sfârșitul lunii ianuarie, în cadrul meciului disputat de Tottenham împotriva Elfsborg, în ultima etapă a fazei grupelor din Europa League.
A fost supus unei intervenții chirurgicale la scurt timp după și a urmat un regim strict de recuperare pentru a se întoarce cât mai repede pe teren. Drăgușin a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat.
Ca spartanii! Cum se antrenează Radu Drăgușin + mesajul transmis fanilor
Marți seară, Radu Drăgușin a împărtășit pe rețelele sociale un clip din sala de forță, alături de un mesaj pentru susținătorii săi.
”10 săptămâni de la operație. Fără scurtături. Fără scuze. Doar muncă grea”, a scris jucătorul pe contul său oficial.
Svetlana Simion, mama lui Radu Drăgușin, vorbește despre progresul recuperării fotbalistului
Svetlana Simion, mamă și una dintre cele mai apreciate baschetbaliste române, a discutat despre procesul de recuperare al fiului său după accidentarea la genunchi.
Drăgușin a fost operat cu succes de către același medic care l-a îngrijit și pe Ianis Hagi, iar Svetlana afirmă că recuperarea fundașului de la Tottenham decurge conform așteptărilor.
Cu toate acestea, nu se știe exact când va reveni pe teren, iar fotbalistul a decis să nu grăbească procesul pentru a evita riscurile unei recidive.
”Orice accidentare este dificilă și, cum mi-a spus cineva: ’Mamă, a venit exact când nu trebuia’. De fapt, o accidentare nu apare niciodată la momentul potrivit. Se recuperează, iar progresele în privința genunchiului sunt încurajatoare. Nu este umflat, merge la teren în fiecare zi și, cu siguranță, se va întoarce mai puternic decât înainte. Este extrem de motivat și așteaptă cu nerăbdare.
Îi pare rău că va rata câteva meciuri cu echipa națională. Ar fi vrut foarte mult să fie parte din acele confruntări, dar viața își continuă cursul, iar el va fi cu siguranță acolo la Mondial, cu ajutorul lui Dumnezeu. A fost operat de un medic renumit, același doctor care l-a tratat pe Ianis și sunt sigură că a realizat o intervenție excelentă.
Nu există o estimare precisă cu privire la întoarcerea sa. Intervalul este între 6 și 9 luni, dar totul depinde de fiecare individ. Este foarte important că este tânăr și că are o musculatură puternică, însă nu ne grăbim. Intervenția este crucială, dar recuperarea este și mai semnificativă”, a afirmat Svetlana Simion într-un interviu.