E oficial! Un jucător de bază părăsește Real Madrid

Home » E oficial! Un jucător de bază părăsește Real Madrid

Madrilenii au ocazia de a salva sezonul dacă vor câștiga titlul, însă în prezent se află pe locul doi în La Liga, la patru puncte în spatele Barcelonei, echipă cu care se vor confrunta în următoarea etapă.

Lucas Vazquez, plecare de la Real Madrid

Chiar și în cazul în care reușesc să câștige campionatul, Real Madrid se va confrunta cu o serie de schimbări. Pe lângă antrenorul Carlo Ancelotti (65 de ani), un alt jucător important va părăsi echipa de pe ”Santiago Bernabeu”.

Este vorba despre Lucas Vazquez (33 de ani), unul dintre cei mai vechi fotbaliști ai clubului. Spaniolul va pleca după un deceniu petrecut la echipă, timp în care a obținut cinci trofee în Liga Campionilor.

Vazquez ajunge la final de contract cu Real Madrid și, până în prezent, nu a primit nicio propunere de prelungire din partea clubului. Astfel, există șanse mari ca acesta să devină liber de contract după finalizarea Campionatului Mondial al Cluburilor, conform jurnalistului Fabrizio Romano.

David Alaba, pe cale de a pleca de la Real Madrid

David Alaba (32 de ani) are șanse semnificative să fie inclus pe lista de transferuri în perioada de vară, așa cum menționează jurnalistul Mario Cortegana de la The Athletic.

Cauza ar fi salariul său ridicat. Potrivit surselor, austriacul este al doilea cel mai bine plătit jucător din echipă, cu un salariu de 22 de milioane de euro pe an!

În acest sezon, David Alaba nu a reușit să joace foarte multe meciuri pentru Real Madrid. Acesta a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat vara trecută, care l-a ținut departe de teren până în luna ianuarie a acestui an.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Bonus activabil la primele 3 depuneri. Rulaj 30x, 25x, 20x. Rotirile gratuite fără rulaj. Oferta valabilă până la 30.04.2025.

Depunere minimă 50 RON. Cerințe de rulaj 50x bonus + depunere. Miza maximă 50 RON. Bonus valabil 30 de zile. Retragere maximă 2.000 RON.

*Doar clienti noi

Depunere minimă 100 RON. Cerințe de rulaj 6x bonus + depunere. Cote minime 2.0 (simplu) / 1.5 (multiplu). Pariu maxim 250 RON. Skrill/Neteller excluse. Valabil 30 zile.

Depunere minimă 20 RON, pariu eligibil cu cotă 1,50, rulaj x3, valabil 30 de zile de la acordare.

1000 RON + 800 rotiri + 100 rotiri la verificare

Don

Sport - 500 RON
Cazino - 6000RON + 500 rotiri Gratuite

Cazino- 100% bonus până la 1.000 RON, 75% până la 500 RON și 50% până la 1.000 RON + 550 rotiri gratuite.

Pariuri - 100% până la 200 RON

Pariuri & Cazino - 500 RON , 40 RON Free Bet + 199 Rotiri

Cazino - 2.500 RON și 500 rotiri gratuite 

Pariuri - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

100% bonus până la 5.000 RON + 250 RON pariu fără risc + 725 rotiri gratuite.

Cazino - 9999RON +  999 Rotiri Gratuite 

Sport- 600 RON 

   

Sport: 500 RON
Cazino:1000RON

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.