Dorește să transfere un atacant de 33 de ani.

Home » Dorește să transfere un atacant de 33 de ani.

La Liga se apropie de final, iar Real Madrid pare că nu va obține niciun trofeu în acest sezon. Drept urmare, pe „Santiago Bernabeu” se preconizează numeroase schimbări în vară. După transferul fundașului central Dean Huijsen (20 de ani), madrilenii și-au fixat deja o nouă țintă pentru perioada de mercato: Ante Budimir (33 de ani), atacantul de la Osasuna.

Una dintre cele mai importante schimbări, ce va influența toată echipa, va avea loc pe banca tehnică. Carlo Ancelotti va părăsi postul de antrenor principal, iar noul antrenor al echipei va fi Xabi Alonso.

Pep Guardiola ia prin surprindere lumea fotbalului: „Dacă nu se întâmplă așa, îmi dau demisia de la Manchester City!”

Manchester City

Pep Guardiola ia prin surprindere lumea fotbalului: „Dacă nu se întâmplă așa, îmi dau demisia de la Manchester City!”

Real Madrid pregătește un transfer surpriză: Ante Budimir, atacantul croat de 33 de ani

Cel care a avut un sezon remarcabil cu Bayer Leverkusen va contribui la remodelarea echipei în vară, iar printre primele achiziții ar putea fi una destul de neașteptată.

Potrivit unor informații, atacantul croat Ante Budimir ar putea fi următoarea achiziție a lui Xabi Alonso la Madrid.

Un nou Joselu? Ante Budimir, al treilea marcator din La Liga

Cu 21 de goluri marcate pentru Osasuna în acest sezon, Budimir ocupă locul al treilea în clasamentul golgheterilor din La Liga, iar anul trecut a fost pe locul cinci, cu 17 reușite. Este un jucător care și-a demonstrat valoarea în fotbalul spaniol, iar împlinirea a 34 de ani în vară îl face un atacant excelent de rezervă, similar cu Joselu în sezonul precedent.

Un nou caz Joselu? Real Madrid pregătește o mutare șocantă: vrea să transfere un atacant de 33 de ani

Joselu / Foto: Imago Images

Internaționalul croat a petrecut șase ani în Spania, iar înainte de Osasuna a jucat pentru Mallorca. Înainte de a ajunge pe Iberică, a evoluat în Italia și Germania pentru Crotone, Sampdoria și St. Pauli, având și alte echipe în palmares, inclusiv Lokomotiva Zagreb, Inter Zapresic, Gorica, LASK și Radnik, unde a început cariera.

VIDEO. Ce știe să facă Ante Budimir

Real Madrid pregătește „bomba”: Nico Williams

Real Madrid ia în considerare transferul lui Nico Williams (22 de ani), internaționalul spaniol de la Bilbao, care a fost pe radarul Barcelonei de mai bine de un an.

El a refuzat anul trecut să se alăture Barcelonei și a semnat un nou contract cu Athletic. A adăugat o clauză ce permite plecarea pentru 58 de milioane de euro, sumă considerată oportună de către Real Madrid, care ar putea obține un titular al naționalei Spaniei la un preț convenabil.

Un nou caz Joselu? Real Madrid pregătește o mutare șocantă: vrea să transfere un atacant de 33 de ani

Andrei Rațiu, în duel cu Nico Williams/

Extrema stânga ar avea oportunitatea de a veni la Madrid dacă echipa va renunța la un jucător ofensiv, iar singurul pe lista de vânzare este Rodrygo, care se află într-o relație tot mai rece cu clubul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri
Rulaj x35 pentru bonus și x40 pentru câștiguri din rotiri gratuite. Depunere minimă 100 RON. Valabil 7 zile, rotirile expiră în 2 zile.
Doar pentru clienți noi din România. Depunere minimă 50 RON. Rulaj 8x în 14 zile. Cota minimă 1.65. Skrill și Neteller nu sunt eligibile.

*Doar clienti noi

Depunere minimă 100 RON. Cerințe de rulaj 6x bonus + depunere. Cote minime 2.0 (simplu) / 1.5 (multiplu). Pariu maxim 250 RON. Skrill/Neteller excluse. Valabil 30 zile.

Depunere minimă 50 RON, rulaj 7x depunere + bonus la cote minime de 1.80. Se aplică termeni suplimentari.

Cazino - 3000 RON + Rotiri Gratuite Nelimitate 

100 Free Spins

Don

Sport - 500 RON
Cazino - 6000RON + 500 rotiri Gratuite

Cazino - 4500 RON + 300 Rotiri Gratuite

Sport: 500 RON
Cazino:1000RON

Cazino - 100% Bonus până la 5.000 RON și 170 RON cashback

Cazino - 7.000 RON și 777 Rotiri Gratuite

Cazino - 2.500 RON și 500 rotiri gratuite 

Pariuri - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

Cazino - 3.000 RON și 600 Rotiri Gratuite pentru sloturi Amusnet.

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.