

Ana Maria Bărbosu (18 ani), medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de la Paris, și Sabrina Voinea (17 ani) revin în competițiile majore la Campionatele Europene de la Leipzig (26-31 mai) alături de colegele din echipa României.
Prima competiție importantă din noul ciclu olimpic se desfășoară între 26 și 31 mai la Leipzig, unde se reunesc 37 de națiuni, cu un total de 301 sportivi, dintre care 135 femei și 166 bărbați. România va avea reprezentanți atât în întrecerile feminine, cât și în cele masculine.

Echipa feminină a României va intra în competiție luni. Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman, Denisa Golgotă, Sabrina Maneca-Voinea și Ella Oprea vor concura în calificări, stabilind astfel medaliatele pentru competiția pe echipe. România va face parte din Subdiviziunea a 4-a, alături de Elveția, Germania și Polonia. Fiecare aparat va avea patru gimnaste, iar cele mai bune trei scoruri vor fi considerate.
În funcție de punctajele obținute, „tricolorele” se pot califica în finala de joi de la individual compus, pentru care merg primele 24 de sportive, sau în finalele pe aparate de vineri și sâmbătă, unde acced cele mai bune opt.
Două medaliate europene în echipa României
Sabrina Voinea și Denisa Golgota sunt singurele medaliate europene din echipa României. Sabrina are în palmares un bronz la ediția din 2023 la sol și două medalii de argint în 2024, la sol și bârnă. Denisa Golgotă, în vârstă de 23 de ani, revenită după o pauză de cinci ani, a câștigat un argint la sol și un bronz la sărituri în 2018. România nu a mai stat pe podium la concursul pe echipe din 2020, când a obținut argintul la Mersin.

Echipa masculină a României va intra în competiție formată din Andrei Muntean, Nicholas Țârcă, Nicolae Bera și Rafael Szabo. Ei fac parte din Subdiviziunea a 2-a, alături de Suedia.
Componența echipelor României
Feminin: Ana Maria Bărbosu, Lilia Cosman, Denisa Golgotă, Sabrina Maneca-Voinea, Ella Oprea
Masculin: Andrei Muntean, Nicholas Țârcă, Nicolae Bera, Rafael Szabo
Antrenori: Camelia Voinea, Ramona Micu, Corina Moroșan, Florin Cotuțiu, Dan Potra, Răzvan Șelariu, Marius Urzică
O nouă finală la CE de la Leipzig
În cadrul acestei ediții a Campionatelor Europene, se introduc noi probe, inclusiv competiția pe echipe mixte. Aceasta a fost testată la Festivalul Olimpic al Tineretului European și a fost adaptată pentru seniori.
După calificări, cei mai buni gimnaști ai națiunii la sol, paralele, bară fixă și sărituri, împreună cu cei de la bârnă și sol vor forma o echipă mixtă. Calificările se fac pe nume, nu pe federație.
Primele 16 echipe mixte vor concura în finala de miercuri, 28 mai, toate echipele executând un exercițiu la un aparat ales. Cele mai bune 8 avansează în runda a doua, unde toți prezintă un alt exercițiu, pe un aparat diferit. Primele 4 echipe clasate vor continua în rundele finale pentru medalii.
Programul Campionatelor Europene
Luni, 26 mai, ora 12:00 – calificări și finala pe echipe (feminin)
Marți, 27 mai, ora 11:00 – calificări și finala pe echipe (masculin)
Miercuri, 28 mai, ora 18:00 – finala mixtă pe echipe
Joi, 29 mai, ora 15:00 și 19:30 – finalele de la individual compus (feminin și masculin)
Vineri, 30 mai, ora 17:00 – finalele pe aparate (feminin și masculin)
Sâmbătă, 31 mai, ora 14:00 – finalele pe aparate (feminin și masculin)
Competiția nu este transmisă de nicio televiziune din România, dar poate fi urmărită online.