România, campioana mondială en-titre la minifotbal, întâlnește marți seara, de la ora 19:30, pe Azerbaijan, gazda competiției, în optimile de finală ale Campionatului Mondial de la Baku. Partida va fi transmisă în format liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Digi Sport 1.
„Tricolorii” de la minifotbal au ajuns în optimi după remiza cu Franța, scor 0-0, în ultima partidă a fazei grupelor.
Azerbaidjan, naționala pe care o va înfrunta România, este gazda competiției și una dintre cele mai puternice echipe la nivel mondial, devenind câștigătoarea Campionatului European din 2022.
LIVE de la 19:30 » România – Azerbaidjan
În faza grupelor, România a obținut o victorie cu 2-1 împotriva Uzbekistanului, dar a suferit o înfrângere surprinzătoare, scor 2-4, în fața naționalei Ciadului, la debutul acesteia în competiția mondială. „Tricolorii” au terminat pe locul al doilea în grupă, acumulând 4 puncte.
Azerbaidjan a câștigat grupa, cu 7 puncte, având un rezultat de 1-1 cu Bahrain, 4-0 cu Slovenia și 2-0 cu Mauritania.
La ultima ediție a Mondialului de minifotbal, România a câștigat trofeul, după o finală decisă la lovituri de departajare împotriva Kazahstanului, în timp ce Azerbaidjan a terminat pe locul 4.
Întâlnirile directe recente dintre România și Azerbaidjan au avut loc la Europeanul de minifotbal din 2022, în Slovacia. România a câștigat primul meci din grupă cu 2-0, dar azerii s-au revanșat în finală, câștigând cu 1-0.
Tabloul complet al optimilor de finală la Campionatul Mondial de minifotbal

Lotul României la Campionatul Mondial de minifotbal
-
Portari: Iustin Lungu, Lucian Trif și Laszlo Klein
-
Jucători: Cătălin Tineiu, Gabriel Dumitrașcu, Saron Chirică, Viorel Șaim, Alin Robu, Iulian Siplăcan, Marius Balogh, Mircea Ungur, Andrei Balea, Vlad Mocanu, Mircea Popa, Andrei Nemițanu, Andrei Șumălan