Florentino Perez a acuzat patru țări de complot împotriva lui Vinicius în cursa pentru Balonul de Aur

Home » Florentino Perez a acuzat patru țări de complot împotriva lui Vinicius în cursa pentru Balonul de Aur

Rodri (28 de ani) a fost anunțat câștigător al Balonului de Aur în 2024, iar mijlocașul spaniol a prezentat trofeul prestigios în fața suporterilor înainte de meciul dintre Manchester City și Tottenham de pe Etihad Stadium, duel în care „cetățenii” au suferit o înfrângere categorică, scor 0-4. Florentino Perez a avut o reacție dură.

Internaționalul din Spania s-a clasat pe prima poziție în competiția pentru cel mai dorit premiu individual din fotbal, depășindu-l pe Vinicius cu doar 41 de puncte. Pe podium s-a mai aflat un alt jucător al „galacticilor”, Jude Bellingham.

Florentino Perez a contestat public acest rezultat

După ce a aflat că niciun jucător din echipa sa nu a obținut premiul, Florentino Perez a decis să boicoteze gala organizată de France Football, astfel încât niciun membru al clubului nu a fost prezent la evenimentul în cadrul căruia a fost decernat premiul.

La aproape o lună după gala respectivă, președintele clubului madrilen a declarat că Rodri merita să câștige trofeul, dar nu în acest sezon, ci în cel în care Manchester City a realizat „tripla” (Campionat, Cupă, Liga Campionilor).

Perez a criticat, de asemenea, France Football pentru criteriile de acordare a Balonului de Aur și sistemul de votare. Acesta susține că Vinicius ar fi fost câștigător al trofeului fără voturile jurnaliștilor din Namibia, Uganda, Albania și Finlanda.

„Rodri este un jucător excepțional, din Madrid, are toată aprecierea noastră și fără îndoială merită un Balon de Aur. Dar nu pentru acest sezon. Acest premiu ar fi trebuit să fie destinat unui jucător de la Real Madrid.

Vinicius este cel mai bun jucător din lume și sunt convins că suporterii lui Real Madrid sunt mândri de el. Se discută despre influența europeanului din Germania asupra Balonului de Aur, dar și Dani Carvajal a câștigat acest trofeu…

Jude Bellingham a avut, de asemenea, o prestație remarcabilă în turneul final. Jucătorii de la Real Madrid merită acest trofeu. Este greu de explicat. Fără voturile din Namibia, Uganda, Albania și Finlanda… Vini ar fi obținut Balonul de Aur. Și mai mult, aceste țări nu i-au acordat niciun vot lui Vinicius. Nici măcar unul, gândește-te la asta!

Finlandezul, cel puțin, și-a dat demisia… a declarat că nu va mai fi parte din juriu. Apreciez această decizie. Balonul de Aur ar trebui să fie un premiu independent și votat de persoane respectate. Acest sistem ar trebui să se schimbe”, a declarat Florentino Perez, conform unui jurnalist italian.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alte Bonusuri

*Doar clienti noi

Depunere minimă 50 RON. Rulaj 30x (cazinou) / 10x (sport). Pariu fără risc 250 RON. Rotiri gratuite în funcție de depunere. Valabil 10 zile.

Disponibil pentru primele trei depuneri, cu cerințe de rulaj 35x și 45x pentru câștiguri din rotiri gratuite.

*Doar clienti noi

Depunere minimă 50 RON. Rulaj 5x în 60 zile. Pariuri min. 4 selecții (1.35 cote pre-match) sau 2 selecții (1.20 live).

Bonus în trei pași, rulaj x35, mize maxime impuse, câștig limitat, activare în 5 zile. Rotiri gratuite fără rulaj, dar cu câștig maxim retragibil.

Cazino - 6000 RON sau 1500 Rotiri Gratuite la primele trei depuneri!

Pariuri - 75 RON Free Bet.

Cazino - 2.500 RON și 500 rotiri gratuite 

Pariuri - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

100% bonus până la 5.000 RON + 250 RON pariu fără risc + 725 rotiri gratuite.

Cazino -  10.000 RON & 1.000 Rotiri Gratuite

Sport - 180 Ron Pariu Gratuit

Cazino - 9999RON +  999 Rotiri Gratuite 

Sport- 600 RON 

   

Sport: 500 RON
Cazino:1000RON

Cazino - 4500 RON + 300 Rotiri Gratuite

Cazino -   2.500 RON și 550 rotiri gratuite.

Sport - 100% pariu gratuit până la 200 RON 

© 2025 Cote.ro. Toate drepturile rezervate. Operatorul site-ului este OnWeb SRL, companie înregistrată în Romania sub numărul J40/2394/2024 , codul unic de înregistrare 49535260, având sediul în România, Municipiul București, Sector 3, Strada Nerva Traian, nr. 27-33, Intrarea B, Etajul 1, Biroul nr.4. OnWeb SRL își desfășoară activitatea în baza licenței seria L2244216Y001562, emisă la data de 01.05.2024, valabilă până la 01.05.2034, obținută prin Decizia nr. 648 din 25.04.2024, ambele emise de către Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.