Editorial Narcis Drejan – Lineker, fotbal, politică și teama de adevăr

Cazul lui Gary Lineker reprezintă un exemplu clar despre cum un comentator sportiv poate deveni un țintă publică doar pentru că a ales să împărtășească niște opinii controversate despre Gaza.

Căderea lui Lineker în ochii BBC

BBC a reacționat brusc, așa cum o face un șofer care pierdut o intersecție, și a decis că Lineker trebuie să plece. Motivul oficial? O postare cu un șobolan, ca și cum acesta ar fi fost responsabil pentru un simbol antisemit, și că ar distribui opiniile lui Alastair Campbell. Dar, dincolo de Lineker, avem o dilemă mai profundă.

Discutăm despre o instituție publică, susținută din fondurile contribuabililor britanici, care ar trebui să protejeze libertatea de exprimare, nu să o limiteze prin politi­ci corporatiste.

Cine stabilește normele de acceptabilitate? BBC? Guvernul? O echipă de experți care evaluază fiecare afirmație și decide dacă este în concordanță cu standardele lor? Libertatea de exprimare arată bine în teorie, dar în practică devine un test de rezistență pentru cei care suportă ipocrizia.

Gary Lineker, cu toate comentariile sale despre Gaza, Brexit și alte teme, este doar o victimă colaterală a unei societăți care permite exprimarea liberă — dar doar în condiția în care se aliniază cu normele acceptate.

Așadar, dragă BBC, dragă establishment: libertatea de exprimare nu vine cu restricții. Fie o credeți cu adevărat, fie suntem doar într-un joc de democrație superficial.

Dar Salah nu are voie să se exprime?

Și, pe deasupra, ce să vezi? BBC a ales să ascundă și interviul cu Salah, considerând subiectul Gaza prea delicat. Dacă chiar și Salah — venind dintr-o zonă de conflict, musulman și superstar mondial — nu poate să-și exprime opinia, atunci cine mai poate? În această lume, e mai ușor să discutăm despre stilul lui Grealish decât despre copiii care pier în Gaza.

Este o situație tristă. În loc să-și asume rolul de a oferi o voce celor marginalizați, BBC preferă să mențină tăcerea. Ce fel de democrație este aceea în care fotbaliștii sunt reduși la tăcere în numele unei „neutralități” convenabile? Salah este mai mult decât un jucător, este un simbol, iar tăcerea este și mai grea în acest context.

Dacă nu îi permiteți nici măcar lui Salah să se exprime, măcar recunoașteți că libertatea de exprimare de aici este mai iluzorie decât se prezintă.

Genocidul există și în Gaza

În această lume cu standarde duble, e fascinant cum toată lumea se revoltă (pe bună dreptate!) când auzim de genocid în Rwanda, Algeria, Srebrenica sau Ucraina. Când vine vorba de Gaza, însă, „genocid” devine o etichetă politică pe care BBC o gestionează cu prudență.

Genocidul nu își pierde semnificația doar pentru că este un subiect sensibil. Rwanda? A fost genocid. Algeria? A fost genocid. Srebrenica? Genocid clar. Ucraina? Genocid, în ciuda controverselor. Dar Gaza? Nu, subiectul este prea delicat, așa că îl numim „conflict” și îl ignorăm pe Salah.

Și astfel, cum rămâne cu libertatea de exprimare? Cum putem numi lucrurile pe numele lor? Când selecția cuvintelor devine mai importantă decât adevărul, ne aflăm într-o epocă în care libertatea de exprimare este doar un fundal sonor la meciurile de fotbal.