4 lovituri de pedeapsă, zeci de pastile și o moarte...

În ultima vizită pe care am făcut-o la Helmuth Duckadam acasă, în Clinceni, pentru un interviu detaliat, alături de Răzvan Toma, am observat că avea anumite nemulțumiri. Deşi a fost imortalizat în nenumărate fotografii alături de admiratori din întreaga lume care-i mulțumeau pentru minunea din 1986, părea complet nemulțumit. Acea minune a fost neînțeleasă de români, inclusiv de Duckadam...

Controversa și așteptările neîmplinite

Țineți minte cum era atacat de susținătorii Stelei sau cum colegii săi îl desconsiderau, doar pentru că se afla în echipa lui Becali? Vreau să împărtășesc două povești, care pot fi confirmate de multe persoane.

O delegație de jurnaliști români a fost invitată la Bruxelles de un oficial, având ca subiect discuția despre lipsa rentelor viagere pentru jucătorii Stelei, ce ar trebui făcut, soluții etc. La întâlnire au fost prezenți și câțiva foști jucători de renume din 1986. Când a fost adus în discuție Duckadam, un fost coleg l-a atacat verbal, spunând că oricum beneficiază de rentă viageră. Acesta avea o pensie din partea Academiei Române, dar în continuare s-a străduit să-i ajute pe toți foștii săi colegi, în ciuda atacurilor!

Helmuth s-a implicat mai apoi în campania electorală a unui politician cunoscut, acceptând să apară pe afișele electorale cu condiția ca acesta să-l ajute să achiziționeze apartamentul în care locuia cu chirie. Trebuie menționat că era vorba despre o sumă de bani, nu despre favoruri, deoarece el își vânduse recent o locuință la Arad.

Politicianul a fost înfrânt în alegeri, iar când a participat la licitație, Duckadam a aflat că altcineva cumpărase apartamentul, și nimeni nu l-a ajutat, astfel că a fost nevoit să își cumpere casa din Clinceni.

Azi, oamenii îi plâng de milă, după ce a fost subestimat, atacat și amenințat. Sau ați uitat că, dacă spunea Steaua în loc de FCSB, era amenințat cu proces? Avem memoria scurtă, nu?

Drept, precum un german...

Duckadam mi-a povestit că, în 1986, după câștigarea Cupei Campionilor Europeni cu Steaua, clubul i-a interzis accesul la antrenamentele din Ghencea, deoarece refuza să participe la un meci trucat cu Craiova, în care trebuia să primească cinci goluri.

„Clubul mi-a interzis să intru în Ghencea. Înaintea ultimei etape, când urma să jucăm cu Craiova, am observat că doar câțiva jucători de bază au rămas în lot, eu, Pițurcă, Bărbulescu, Bălan și Majearu. Ceilalți erau motivați că sunt păstrați pentru finala Cupei României, ce urma peste o săptămână.

Trebuia să jucăm cu jucători tineri la Craiova, unde scopul era ca Pițurcă să înscrie cât mai multe goluri pentru a deveni golgheter, dar noi trebuia să pierdem. «Domnule, nu pot să iau cinci goluri la Craiova, după ce am apărat patru penalty-uri în finala Cupei Campionilor! Mă fac de râs!», le-am spus clar și am plecat cu trenul acasă, la Arad», îmi povestea Helmuth Duckadam.

Statisticile sezonului 1985-1986 confirmă că Pițurcă concura cu Hagi pentru titlul de cel mai bun marcator al campionatului. Înaintea ultimei runde, Pițurcă avea 26 de goluri, iar Hagi, care evolua pentru Sportul, cu unul mai puțin. Etapa a 34-a decidea podiumul!

În cele din urmă, Pițurcă a ratat însă coroana: a marcat de trei ori la Craiova, două din penalty-uri, însă Hagi a dat un recital la Regie, cu șase goluri (unul din penalty), devansându-l pe stelist cu două goluri. Craiova - Steaua 5-4 și Sportul - FC Olt 7-5 au dat naștere unui dublu circ, iar la final, clasamentul a arătat astfel: Hagi 31 goluri, Pițurcă 29 goluri. Duckadam a fost un om cumsecade, corect, care nu a ținut cont de amenințările primite din partea sistemului...

Unii nu au șansa de a îmbătrâni

Soția lui Helmuth, din când în când, îi aducea un organizer de pastile, deoarece Helmuth lua cred că peste 20 de pastile pe zi. A îmbătrânit, obosit, dar are un simț al umorului fantastic și zâmbește des. Îi spunea unei doamne ce l-a recunoscut, în timpul ultimei sale internări: „Am realizat că îmbătrânim, că anii au trecut.”

Apoi, doamna l-a certat și i-a spus: „Foarte frumos că îmbătrânim. Alții nu au această șansă!”, a încheiat Helmuth cu zâmbetul său caracteristic. Din păcate, Duckadam nu s-a bucurat de bătrânețe, ci a fost lăsat câțiva ani să simtă iubirea unei familii, dar nu și de la ipocriții de astăzi care plâng lacrimi de crocodil în fața lui...