Amenzi de 10.000 de euro și un titular suspendat pentru două meciuri.

Article Thumbnail

Dinamo a primit trei sancțiuni astăzi din partea Comisiei de Disciplină a FRF pentru incidentele generate de fanii săi în trei etape. De asemenea, Maxime Sivis a fost suspendat pentru două meciuri, revenind abia în ultimul meci al anului, în derby-ul cu Rapid.

Dinamo a fost sever sancționată astăzi în cadrul ședinței Comisiei de Disciplină a FRF. Clubul a fost penalizat cu amenzi totale de peste 10.000 de euro pentru faptele violente ale fanilor, la care se adaugă și cazul fundașului dreapta Maxime Sivis, eliminat în ultima etapă, într-un meci cu Gloria Buzău (1-0).

Veste-BOMBĂ în mercato! Dorit de FCSB și Dinamo, jucătorul din Superliga a luat decizia: „M-a anunțat”

TRANSFER

Veste-BOMBĂ în mercato! Dorit de FCSB și Dinamo, jucătorul din Superliga a luat decizia: „M-a anunțat”

Decizia Comisiei de Disciplină a FRF: Maxime Sivis, suspendat două etape + amenzi pentru Dinamo

În cadrul întâlnirii din 11 decembrie 2024, Comisia de Disciplină a FRF a luat următoarele decizii în legătură cu Dinamo:

"Petrolul - Dinamo – Incidente - În conformitate cu art. 82.1 și 3.a și c, raportat la art. 83.2.b din Regulamentul disciplinar, clubul ACS Petrolul a fost sancționat cu o penalitate de 5.000 lei.

În conformitate cu art. 82.2 și 3.a și c, raportat la art. 83.2.b din Regulamentul disciplinar, clubul SC Dinamo 1948 a primit o penalitate de 11.250 lei.

Dinamo - Sepsi – Incidente - În conformitate cu art. 82.1 și 3.a și c, raportat la art. 83.2.b din Regulamentul disciplinar, SC Dinamo 1948 a fost sancționat cu o penalitate de 16.875 lei.

FC Buzău - Dinamo – Eliminare Sivis Maxime James (oaspeți), Incidente - În conformitate cu art. 82.2 și 3.a și c, raportat la art. 83.2.d din Regulamentul disciplinar, SC Dinamo 1948 a fost sancționat cu o penalitate de 22.500 lei.

Conform art. 63.1 lit. a, raportat la art. 63.2.4 lit. a din Regulamentul disciplinar, jucătorul Sivis Maxime James (Dinamo) a fost suspendat pentru două meciuri și i s-a aplicat o penalitate de 3.000 lei”.

Maxime Sivis va reveni la derby-ul cu Rapid

În ceea ce-l privește pe jucătorul francez Maxime Sivis, în vârstă de 26 de ani, titular pe postul de fundaș dreapta la Dinamo, el a fost suspendat pentru două meciuri. Asta înseamnă că va fi absent în confruntarea de vineri cu Poli Iași, dar și în meciul din grupa Cupei României, cu Petrolul, de săptămâna viitoare.

Totuși, el va fi disponibil pentru derby-ul cu Rapid, programat duminică, 22 decembrie, care va reprezenta ultima întâlnire a roș-albilor din anul 2024.

18meciuri a disputat Sivis pentru Dinamo în actuala stagiune