Tag-uri
Mijlocașul care a intentionat să-și omoare soția după ce a descoperit că cei trei copii nu sunt ai lui: ”Am hotărât să folosesc pistolul!”
Fostul mijlocaș ghanez Nii Odartey Lamptey, cunoscut pentru evoluțiile sale la echipe precum Aston Villa și Coventry, dar și pentru experiențele cu formații precum Anderlecht, Venezia sau Ankaragucu, a trăit o situație extrem de dificila în urmă cu câțiva ani.
Descoperirea care a perturbat viața lui Nii Odartey Lamptey
Acum în vârstă de 49 de ani, Odartey Lamptey a împărtășit detalii despre momentul șocant când a realizat că cei trei copii pe care i-a crescut împreună cu fosta sa soție, Gloria Appiah, nu sunt, de fapt, ai lui. Aceasta descoperire a avut loc în 2013, pe baza unor teste ADN efectuate.
După aflarea adevărului, fostul fotbalist a fost copleșit de furie și dezamăgire, fiind tentat să își pună în aplicare un plan mortal împotriva soției sale. Totuși, în timp ce se îndrepta spre mașină pentru a lua arma, a renunțat la această idee. Deși căsnicia lor de 20 de ani s-a încheiat, procesul de divorț a fost lung și complicat. Fosta sa soție a solicitat o parte din averea lui, dar instanța i-a respins cererea. Cu toate acestea, Odartey a fost obligat să îi ofere acesteia o locuință cu patru dormitoare, un automobil și suma de aproximativ 13.000 de euro.
”Da, am avut gândul de a folosi pistolul, dar Dumnezeu mi-a vorbit și de atunci nu m-am mai atins de el. Arma era în mașină, dar am decis să nu fac nimic.
Eram foarte afectat, însă am ales să am răbdare, iar asta m-a adus în prezent. Cred cu tărie că Dumnezeu mi-a vorbit și, prin urmare, am decis să nu acționez impulsiv. Am fost nevoit să îmi controlez furia, altfel aș fi putut ajunge în închisoare și aș fi pierdut ocazia de a fi alături de cei trei copii ai mei. De aceea, uneori, când ești supărat, este important să te gândești de două ori înainte de a reacționa”, a declarat Odartey Lamptey.
După această perioadă dificilă, Lamptey și-a refăcut viața alături de actrița Ruweida Yakubu, cu care a avut trei copii.