„Nu toți sunt la fel de norocoși ca noi”

Article Thumbnail

Radu Drăgușin (22 de ani), fundașul central al lui Tottenham, alături de tânărul jucător Destiny Udogie (22 de ani), a fost selectat să reprezinte clubul londonez la o acțiune caritabilă tradițională organizată cu ocazia Crăciunului.

Internaționalul român a vizitat marți două bănci de alimente locale - North Enfield și Tottenham - pentru a livra articole esențiale donate de club înainte de sărbători.

Aceste bănci ofera pachete cu alimente de urgență ce conțin cel puțin trei zile de mese echilibrate din punct de vedere nutrițional pentru persoanele și familiile din comunitate.

Radu Drăgușin se face remarcat la Londra și în afara terenului

De-a lungul timpului, Tottenham a susținut băncile locale de alimente, făcând donații înainte de fiecare Crăciun, precum și pe tot parcursul anului, pentru a sprijini persoanele defavorizate din comunitatea londoneză.

Donații de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte

Informațiile disponibile indică faptul că, pe lângă alimente neperisabile, cereale, articole de toaletă și produse pentru bebeluși, Tottenham a oferit și îmbrăcăminte, inclusiv pulovere, jachete de ploaie și încălțăminte.

„În ultimii cinci ani, Tottenham Foodbank a livrat 160 de tone de alimente, echivalentul a 13,3 autobuze cu două etaje, cu o cerere crescută de peste 300% în acest timp.

Impact financiar colosal pentru economia Spaniei. Ce venituri ar putea aduce Cupa Mondială peste șase ani!

CM 2030

Impact financiar colosal pentru economia Spaniei. Ce venituri ar putea aduce Cupa Mondială peste șase ani!

Anul trecut, băncile de alimente din întreaga țară au distribuit 3,1 milioane de pachete cu alimente de urgență, un record pentru un singur an. Datorită donațiilor din partea diverselor organizații și persoane fizice, cele două bănci alimentare locale au reușit să hrănească 22.960 de oameni în perioada 2023-2024.

„Este important să înțelegem că nu toți au norocul nostru”

La finalul acțiunii caritabile, Radu Drăgușin a declarat: „Este minunat să facem parte din acest proiect și să contribuim comunității cu ceea ce avem.

E important să ne dăm seama că nu toată lumea este la fel de norocoasă ca noi. Trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a ajuta. A fost o experiență unică să vin aici cu Destiny.”

Tottenham se află într-una dintre cele mai defavorizate zone din Londra și și-a asumat de mai mult timp responsabilitatea de a sprijini persoanele vulnerabile din comunitate în perioada Crăciunului.