

– Publicat vineri, 28 februarie 2025, 10:40 / Actualizat vineri, 28 februarie 2025 10:41
Sorin Costreie, arbitrul VAR din meciul FCSB – Dinamo 2-1, a generat multă controverse după disputa de la finalul săptămânii, neavând o reacție la hențul lui Ngezana, la care jucătorii din Dinamo au cerut penalty. Acum, în etapa #29 din Superligă, acesta a fost din nou desemnat în camera VAR.
În minutul 34 al meciului de duminică seara de pe Arena Națională, cei de la Dinamo au acuzat că mingea a atins mâna lui Ngezana în interiorul careului și au cerut penalty. Istvan Kovacs nu a fost chemat pentru a reanaliza faza pe monitorul de la marginea terenului, neprimind nicio comunicare din camera VAR, unde era Sorin Costreie.
Criticat de mulți oameni din fotbal pentru modul în care a gestionat situația, Costreie nu a fost suspendat de Comisia Centrală a Arbitrilor, ci, dimpotrivă, a primit o nouă delegare pentru un meci din etapa penultimă a sezonului regulat.

Sorin Costreie, delegat la Universitatea Cluj – FC Botoșani
Comisia Centrală a Arbitrilor a hotărât ca Sorin Costreie să fie delegat pentru meciul Universitatea Cluj – FC Botoșani, programat sâmbătă, 1 martie, de la ora 16:00.
Acesta va asista din camera VAR arbitru central Viorel Flueran, care va fi ajutat la liniile de tușă de Adrian Vornicu și Cristian Ilinica.
În plus față de Costreie, în camera VAR la meciul de la Cluj-Napoca, va mai fi prezent și Florin Mazilu.
-
Meciul U Cluj – FC Botoșani se va disputa sâmbătă, 1 martie, de la ora 16:00. Partida va fi disponibilă în format liveTEXT și la televizor pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1.
Nu am avut dovezi clare care să-l determine pe Istvan să considere că mingea a fost atinsă de mâna lui Ngezana. Niciun replay nu indică, fără îndoială, că mingea și brațul apărătorului de la FCSB s-au întâlnit.
Cum nu am avut dovezi suplimentare și clare pentru o altă decizie decât cea luată pe teren, am hotărât să nu intervin.
– Sorin Costreie, după meci, pentru golazo.ro

Sorin Costreie.
Arbitrul a comunicat celor din camera VAR că a existat posibilitatea ca mingea să fi atins mâna, însă nu a observat vreo schimbare a traiectoriei acesteia, înainte ca atacantul să lovească mingea cu capul, și, de aceea, a cerut să verifice incidentul. Din imaginile disponibile în camera VAR, arbitrul VAR nu a putut confirma că mingea a fost atinsă de mâna jucătorului defensiv.
Mingea nu și-a schimbat traiectoria sau direcția de rotație, care sunt aspecte supuse analizei VAR. Ca urmare a acestei constatări, arbitrul VAR a decis că nu are dovezi suficiente – o demonstrație clară că mingea a fost jucată cu mâna – pentru a interveni.
– Kyros Vassaras, președinte CCA