Tag-uri
Și-a aruncat ghetele la coș după meciul cu Tottenham
La finalul meciului dintre Tottenham și Chelsea, Marc Cucurella, în vârstă de 26 de ani, a decis să-și arunce ghetele la gunoi, postând o imagine cu ele în coșul de gunoi, însoțită de mesajul „scuze, albaștrilor”. Cu toate acestea, a șters rapid postarea respectivă.
În minutul 11 al confruntării, Tottenham conducea deja cu 2-0. Fundașul stânga Marc Cucurella a avut o contribuție negativă la ambele goluri, alunecând în ambele faze în care s-a aflat în posesia mingii.
În prima fază, Brennan Johnson a interceptat mingea și a centrat pentru Dominic Solanke. La 2-0, Cucurella a pierdut mingea în fața aceluiași Johnson, iar jocul a continuat, de unde Dejan Kulusesvki a finalizat cu succes.
Imediat după golul lui Kulusevski, Cucurella s-a îndreptat spre marginea terenului pentru a-și schimba încălțările. De acolo înainte, greșelile au încetat, iar Chelsea a reușit să întoarcă rezultatul, obținând cele 3 puncte pe terenul rivalilor.
Marc Cucurella și-a aruncat ghetele la gunoi după meciul Tottenham - Chelsea: „Scuze!”
După încheierea partidei, Cucurella a făcut haz de necaz, aruncându-și ghetele în coșul de gunoi și publicând o imagine pe Instagram, adăugând: „Scuze, albaștrilor”.
Imaginea a dispărut în câteva minute, înainte ca spaniolul să decidă să o șteargă. Probabil a acționat astfel pentru a nu ofensa sponsorul tehnic, marca Puma.
Ghetele pe care le-a purtat Cucurella reprezintă un model nou lansat de Puma, din linia Future.
După golul de 2-0, Cucurella a fost criticat de Jamie Carragher, care a afirmat: „A fost o greșeală rușinoasă, de parcă ar fi fost în curtea școlii!”