Tom Bischof, tânărul de 19 ani de la Hoffenheim, atrage atenția lui Bayern » Cum a reușit să impresioneze în acest sezon viitorul adversar al FCSB-ului

Article Thumbnail

- Publicat joi, 12 decembrie 2024, 13:45 / Actualizat joi, 12 decembrie 2024, 13:45

FCSB se pregătește să înfrunte Hoffenheim în etapa a 6-a din grupa Europa League. Deși echipa adversă se află într-o situație delicată, are jucători capabili să producă pericol în orice moment. Un exemplu este Tom Bischof, un mijlocaș de 19 ani pe care Bayern Munchen îl monitorizează cu atenție.

  • Meciul Hoffenheim – FCSB va avea loc joi, la ora 19:45. Va fi disponibil liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe PrimaSport 1 și DigiSport 1.

Deși principalii marcatori de la Hoffenheim, Andrej Kramaric, Adam Hlozek și Marius Bulter, au câte 5 goluri fiecare, cluburile importante din Germania au început să acorde atenție puștiului de 19 ani, Tom Bischof. Chiar dacă este încă tânăr, neamțul a devenit un jucător esențial în echipa lui Christian Ilzer.

FCSB merge în Germania fără cel mai important om » Cine intră în locul lui Bîrligea cu Hoffenheim și cum va arăta echipa de start

HOFFENHEIM - FCSB

FCSB merge în Germania fără cel mai important om » Cine intră în locul lui Bîrligea cu Hoffenheim și cum va arăta echipa de start

Bayer Munchen, interesată de Tom Bischof, viitorul rival pentru FCSB

În martie 2022, la 16 ani și 8 luni, Tom Bischof a debutat la echipa de seniori, după ce a excelat la echipele U17, U19 și în echipa de rezerve. Astfel, a devenit cel mai tânăr jucător din istoria lui Hoffenheim, club la care este din copilărie.

Până la finalul sezonului 2023-2024, a acumulat 25 de meciuri, devenind un jucător de bază. A marcat două goluri și a oferit două pase de gol în 18 apariții. Cluburile de top își arată deja interesul pentru el.

Se speculează că Bayern Munchen ar avea prima șansă să îl transfere, dar și RB Leipzig și Eintracht Frankfurt s-au arătat interesate. Principalul obstacol pentru Hoffenheim este că riscă să-l piardă fără o despăgubire, deoarece Bischof își finalizează contractul la finalul acestui sezon și va putea semna cu orice club începând cu 1 ianuarie.

3.500.000 de eurovaloarea lui Bischof, conform transfermarkt

Bischof, orchestratorul jocului la Hoffenheim

Bischof este un mijlocaș box-to-box, iar specialiștii îl văd ca pe un nou Goretzka. „Se simte confortabil cu mingea la picior și are viziunea necesară pentru a fi un playmaker excelent”, îl caracterizează site-ul Bundesligii.

Tom este incredibil de talentat, în ciuda vârstei sale fragede. Are o calitate tehnică deosebită și demonstrează o maturitate remarcabilă.

- Alexander Rosen, director sportiv Hoffenheim

Conform raportului Wyscout, Tom Bischof excelează la pase, fiind extrem de implicat în manevrarea jocului echipei. În acest sezon, are un procentaj al paselor reușite de 84%, medie de 47 pase pe meci și primește mingea de 31 de ori pe partidă.

13 pasepe meci oferă Bischof, 70% dintre acestea fiind precise

De asemenea, el se descurcă bine în faza defensivă, câștigând în medie 65% din duelurile în care este implicat și înregistrând aproximativ 11 recuperări pe meci.